Dragi părinți care vă știți că le-ați spus copiilor voștri că nu pot face nimic, să nu pună mâna pe aia, să nu pună mâna pe ailaltă, să nu încerce asta, nici ailaltă, nu le-ați spus acel mare și enorm, BINE, nu ați spus că au voie să-și dorească, acum de ce cereți, ce cereți, dictatorilor de cursă nebună, cum să îi faceți să se teamă de vocea voastră chiar dacă sunteți departe, da, știu acum tot ei sunt de vină, sunt mai mari acum, mai temători, uite-i, cu capul în jos, mânecile în suflet, se tem și au ajuns să nu reușească nimic, e povestea tuturor, sunt milioane la noi, răsar ca stele după zidul tăcerii și al neîncrederii, se tem să mai încerce și se duc acum fără să știe că ar fi putut fi altceva dacă ați fi crezut în ei sau dacă i-ați fi lăsat liberi să alerge, dacă i-ați fi servit cu bunătate măcar de câteva ori pe săptămână, dar mereu v-ar fi căzut gradele, deși n-ați avut pentru că la fel v-au făcut și vouă și ați greșit gândindu-vă să vă răzbunați…
Mă întreb ce inimă poate să-ți bată în piept ca să nu oferi niciun dram de încredere copilului și la sfârșit să-l condamni tot pe el pentru toate nereușitele. Uitați-vă bine în ochii lor, vedeți ce i-ați făcut să simtă și să creadă, s-au nenorocit, nu-mi doresc decât să mă înșel…
Radu 
Nu te înșeli. Poate doar asupra motivației. Că nu din răzbunare au făcut-o, ci din nesiguranță, lașitate și tristețe. Ei au înțeles viața ca pe-o trudă. Unicul zeu în care-au crezut: siguranța zilei de mâine. Siguranța asta nu se poate obține decât dacă ziua de mâine e identică celei de azi și celei de ieri.Copilul lor nu e o creație, e o copie. Care trebuie să-i retrăiască. Fiindcă ei doar au trudit, serios, crâncen, fără să-și dea dreptul să râdă o zi, să chiulească o zi, să-și cumpere o țoală nouă atunci când cea veche mai putea fi încă reparată, cârpită, spălată și călcată, Și nu le-a trecut prin cap nicio secundă că poate nu e ăsta singurul drum posibil. Nu s-au suspectat nicio secundă că poate greșesc. De ce să fi lăsat „copia” să experimenteze, când nu există decât o singură cale în viață?
Mai târziu, când vei fi bătrân, o să-i ierți. Îi ierți. Și-i iubești așa cum sunt, cu tot răul făcut. Și ei cred că, în sfârșit, ți-a venit mintea la cap. 🙂
daaaaaaa, e cu o singura. da, nu-si dau nicio alta varianta, orice alta incecare a fost sever pedepsita pana cand nici in gand , nici in simtire e n-a mai aparut. dar ma intreb cum vor sa se ajunga/sa ajungi la alte rezultate decat cele ale lor daca mergi pe acelasi drum?
Mai tarziu cand nu mai poti face nimic, cedezi. Atunci vorbim de iertare, da!
Asta amintrebat si eu si mi-au spus ca sunt proasta si nebuna! 😦
imi pare enorm de rau sa aud asta. stiu cu adevarat ce spui/spuneti. urasc sa stiu asta. multumesc 🙂
Din pacate educatia cu „eu te-am facut,eu te omor” inca exista 😦
stii cat de mult. nici n ai idee, abia asta e adevarata societate, pt ca s multe milioane de insi, MILIOANE, nu societatea digitala de care pomenesc nestiutorii si manipulatorii 😦
Din pacate stiu… 😦
😦 😦 😦
Eu nici macar n-am indraznit sa-i intreb. Acum 30 de ani, cand ar fi avut rost. 🙂
😦 😦
Sunt de acord cu fiecare cuvânt spus de tine. Sunt mama si am fost copil. Asa ca tot ce sper este sa îmi dea Dumnezeu minte si sa nu uit niciodată acest lucru care este absolut esential in viata copilului meu. Încrederea.
multumesc tareee mult. e un fapt spus din ceea ce am vazut simtit, in parte, si trait. e un fapt condamnabil. sa spuneti oricui sa nu-l faca
candva am citit un articol foarte frumos…care spunea ceva de genul: spune-i copilului ce maini , ce ochi, ce burtica frumoase are. Spune-i copilul sa aiba incredere in el si sa se iubeasca pentru ca este cel mai special. REPET ASTA ZI ZI UNUI PUSTI DE 5 ANI CARE DESIGUR CA NU STIE CAT INSEAMNA DAR SE VEDE PE EL, ZI DE ZI.
da, da, da,
spune i acel nenorocit de: bine ba si va vai fericit. ajuta l cand conteaza, apoi nu mai conta pt nimeni.
cu fiecare vorbulita din comm asta sunt de acord!
apreciez 🙂
Am citit aici replici de genul: eu te-am facut , eu te omor. Cred ca ni s-au spus la fiecare candva. Se mai practica si azi, insa…vreau sa cred ca nici o mama nu a spus asta din suflet, doar la furie, sper. Despre incredere…este un subiect ce merita discutat…de la mic la mare. Un subiect f uitl in zilele noastre si deloc discutat cu cativa ani in urma.
nici acum nu e discutat asa mult fata de cati avem nevoie de asta.
replicile acelea sunt zilnice, asa se face educatie nu nu e cultura si educatie la un loc, unde saracia e mai mare decat educatia.
nu stiu daca e din suflet, e din starea de prezent si de griji cotidiene, cred…
da. In general fac astefl de afirmatii mamele care nu fac altceva decat sa stea acasa, sa gateasca si sa aiba grija de 2-3 copii. cred ca este vorba doar de frustrare
da, neputinta, ca atat au inteles dn viata, si prin urmare, nu cred ca o merita, iar daca asa li s a intamplat si lor si acum se razbuna doar pt ca pot, e si mai grav 😦