In ce se masoara muzica?

O imagine asezata anost in fereastra de la youtube. Nu spune nimic, nu arata ceva provocator. E statica si conduce spre plictiseala. Opreste asta, e replica multora. Din pacate asa se deruleaza alegerea unui videoclip de calitate. Calitate de care nu as vrea sa fac vreo referinta acum, caci ar insemna sa otravesc tastele, sa capat tensiune in vene si agitatie in circulatia sangelui.

Cine naiba asteapta sa auda ceva? Un acord setat la temperatura potrivita, o fraza care sa se potriveasca in decor si care sa stabileasca o legatura indestructibila intre ea si linia melodia pentru ca modul in care aduce atingere partii umane din noi sa fie unul deplin. Apare un nume acolo acoperit de un val urias de incertitudine si secundele incep sa pedaleze. A nu, nu am auzit de el. Inseamna ca nu a aparut pe niciunde, cun sa aiba ceva de spus. Uite canta la chitara si nici macar nu este electrica. De ce sa ne uitam la asa ceva, cand exista o gama atat de variata de sani care se misca in toate colturile ferestrei de vizualizare. Ce mai conteaza daca au pus doar doua cuvinte care nu au nici cea mai mica legatura intre ele, ca sa nu mai amintesc de legatura dintre linia melodica si acele presupuse versuri. Elementul porno este pentru altceva, isi are locul sau de sine statator si de nezdruncinat. Dar ce cauta in muzica? Cu asta ma lupt, caut in fiecare ceas posibile explicatii pentru dezastrul in care ne afundam cu fiecre click. Nu toti au un fizic de pus in rama si este normal asa, dar au ceva de spus si trebuie lasati sa o faca. Lumea insa, se grbeste sa puna etichete care mai de care fara noima si fara sa fie rezultatul unui oracecare analize. Punem etichete, de cele mai ulte ori, fara sa fi petrecut macar zece secunde  cu urechea la ceea ce se aude, pentru ca noi, romanii, suntem prin natura noastra un popor de cunoscatori. Noi stim dinainte totul despre un aspect, insa nu stim exact care este denumirea sa si cu ce se mananca. Exact asta se intampla si ma doare ca nu exista persoane care sa atraga atentia. Asa ca trebuie sa lasam muzica sa vorbeasca, munca sa iasa in fata si sa-si poata primi apluazele cuvenite la scena deschisa, daca se poate. Daca nu, macar un salut in forma de suras deschis care sa insemne ca acel cineva a gustat cu placere din munca sa. Muzica este arta, pe cand clubul este distractia pura, de toti agreata, dar in locul acela, nu peste tot.  Ma dezgusta ca amestecam lucrurile de acest gen intre ele, iar rezultatul… rezultatul este unul dureros. Putem sa tratam fiecare acord cu respectul cuvenit. Cineva si-a tocit mainile si creierul ca sa ne incante urechile. Iar pentru asta ne cere aproximativ patru minute si un moment de atentie. Este chiar mult pentru noi ?!