o lumină crăpată în ușa rablagită
indică aparența unui fals zâmbet
de dimineață târzie într-un pahar întemnițat de un absolut amar
o umbră apatică se ridica dintr-un abur
copil al existenței unei ceștii ciobite
în figurația morbidă ucisă printr-un geam
ce încălzise în noapte imaginile unor amanți rătăciți
și prin ele… un izvor de agitație
îmi scoate absența lucidă la înviorare
un ritm turbat injectează gânduri distorsionate
în vena dimineții ce-și scobește o privire stranie
din carnea putredă de atâtea reproșuri marginale
îngheață secunde într-o clepsidră fără instrument de măsurat
iar mie… nimeni nu-mi spune că soarele bate în amiază
P.s. pentru ca are farmec sa o postez acum. Enjoy:)
Radu 