O umbră mestecă agale plumbul toamnei sfârșit
Fragmente din universul meu
La malaxor se tocesc în infecta cromatică
Cedează
Rătăcesc pe stradă fără etichetă
Cu gândurile pe tapet în mocirla plouata
Cu reflexiile obosite
Într-un pahat sărat
Din care curge un alb stropit
Lacrimi de metal înfipte în transparența alergând
Otrăvesc mai mult petele de puritate stârnite
În frumusețea nebuniei gătită cu alb și ceva metal
Radu 
e ceva cu astenia????
e mai mult
peste alb a curs sângele Lui,
peste alb a căzut lacrima celui
ce-şi trimisese în lume Fiul
să spele păcate.
vom aprinde iarăşi lumina
din suflete luminând a speranţă,
în noaptea ce vine
Mielul urcă la ceruri.
aşa e drept,
aşa devine albulb
mai alb.
hristos anesti!
🙂 foarte frumos:)
forma finală o găseşti pe mwb…este ceea ce mi-au stârnit aceste clipe şi… versurile tale!