De ce sunt ceea ce sunt? ? ?
Va astept sa desiram tiparele personalitatii. 🙂
- Comentariu
- Republicare
-
Abonează-te
Abonat
Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
De ce sunt ceea ce sunt? ? ?
Va astept sa desiram tiparele personalitatii. 🙂
Radu 
http://monstreurbane.wordpress.com/2012/04/17/melancolie-2-2/ d-asta 😉
Ar trebui întâi să definim ce suntem, ca mai apoi să răspundem la întrebarea ta. E 2 în 1, la promoţie:)
e doi in 2 adevarat! De asta mi s a parut foarte buna de pus…mi a trecut pur si simplu prin minte…eu cred ca sunt un ratacit:)
Bine că te-ai rătăcit unde trebuie;))
pluteste o incertitudine demna de un premiu oscar:)
stau şi mă gândesc care e cea mai mare incertitudine pe care pot s-o gândească oamenii…unii spuneau că însăşi existenţa noastră e o incertitudine…de Dumnezeu nu vreau să vorbesc. Diderot parcă încercând să elimine incertitudinea existenţei a ajuns să constate că nu se poate îndoi de faptul că se îndoieşte. Deci, cea mai mare certitudine e că punem sub semnul incertitudinii multe lucruri din viaţa noastră…
certitudinea este recunoasterea inexistentei ei:)
ms pt opinii… filozofezi frumos
E(gz)istă o explicaţie…cert e, că am vrut să spun că prezenţa ta pe blog e o necesitate, un avantaj pentru cititori;)
Poate, m as bucura sa fie asa…
P.s. mi ai adus aminte de VM:)
Da, introducerea e într-o notă VM…sau MM-creierul chelios al VM:) Din păcate, n-au avut continuitate.
Nu-i prea simplu de raspuns… dar…
Pot spune ca sunt ceea ce simt..dar daca eu ma mint?… Pot spune ca sunt ceea ce iubesc…deci pentru ce traiesc? Pot spune ca sunt ceea ce aleg…. Dar tot nu inteleg…Ce am fost…. ce suntem… ce vom fi… De ce noi vom muri?
pot spune multe si de fapt nimic???
da….
ok… sper ca inteleg bine!
…parerile sunt impartite… „Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!”
bine punctata!
Eu nu stiu de ce sunt ceea ce sunt, nu stiu nici macar ce sunt pana la urma…dar cred ca nici voi nu stiti. Bine, teoretic suntem oameni, femei, barbati… dar asta ce inseamna? Tratata la modul pur stiintific nu stiu sa raspund la intrebarea asta, literar insa ma descurc. 🙂
tocmai … mi am dat seama ca nu stiu, nu ma stiu, doar in literatura, printre „noaptea si cadavrele mele”, ma identific ca personaj 🙂
Tot literar,printre stele si nori, pe-un cer albastru sau unul de suflet pot raspunde si eu la intrebare. 🙂
daca iti da mana sa o faci e perfect!
pentru că suntem cu toţii rezultatul aceleiaşi reţete pe care creatorul se amuză teribil să o modifice de fiecare dată.
de ce avem (sau nu) tipare diferite, mai larg sau mai strâmt croite, mai efervescent sau mai molcom desenate? pentru că patul lui procust este o eroare matematică de care ne dezicem mereu.
în realitate suntem unii, celorlalţi, oglinzi. ni se pare că nu, dar semănăm tare mult.
🙂
concluzia ta expusa aici conduce la multe alte discutii… iar felul tau de a spune: „în realitate suntem unii, celorlalţi” e splelendid!
întrebarea ta este, de ce să nu recunoaştem, cea care duce la multe discuţii… 🙂
si totodata cea prin, indirect, cer sa invatz de la voi, ceea ce mie imi scapa
beautiful, so simple yet glamorous.
exista o vorba din batrani sau nu (nu stiu) ca timpul ne da raspunsurile la toate intrebarile..si ca fiecare experienta din viata mea, ma aduce mai aproape de ceea ce eu treb sa fiu..si sa stii ca vb de genul asta nu s-au creat in zadar..cuprind in ele, intelepciunea unei evolutii de mii de ani.nu cred ca avem nevoie de raspunsuri filozofice..ci doar sa simtim iubirea in vietile noastre (stiu ca suna asemni unui cliseu..) si atunci..obtinem toate raspunsurile. Priveste lumea cu iubire, inclusiv pe tine, si atunci te vei descoperi pe tine..;)
suna frumos pe hartie, 🙂
Dacă răspund cu o întrebare are ceva? 😀
astept
Pentru că viaţa ne-a modelat aşa?
SE cerea ca noi sa fi modelat viata, dar nu te poti pune cu ea, iar daca nu stii asta, cineva/ceva este mereu acolo sa te palmuiasca