A scrie

E infinitivul care mi se scurge printre degete si pentru care durerea sub forma de sudoare se apleaca spre locul din care lucrurile, in starea lor absolut naturala, isi iau forma si proprietatiile. E amprenta atator noptii uitate sa se aprinda pe o noptiera imbibata de praf si de venin, care inca nu semneaza condica de prezenta in mod corect si imi cer in fiecare zi salariul. E frana care a oprit atatea tramvaie care-si umflau glasul in fata mea, si asta la fiecare plecare din statie. Si de cate ori pleaca ele din statie intr-o singura zi. Dar nu-i nimic. Mecanismul a rezistat. Statia 23  se afla dupa semafor si trebuia demult sa devin mester, dar am ramas mai mic decat un umil salahor ce-si inghite praful zilelor intr-un sac care nu poate fi golit nicodata. Nu o sa inteleg niciodata de ce realitatea scrisa nu mai are nevoie de metafore!

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;A scrie&8221;

      • Metaforele implică sentimente, subiectivitate, iar această încărcătură emoţională duce la imposibilitatea relatării realităţii…fiind prezentată o realitate diformă, văzută prin ochii unui individ. Altfel spus, sensul lor nu poate fi realitatea…ci realitatea văzută prin ochii scriitorului.
        Realitatea scrisă în metafore ar deveni derutantă.

        Cu mare plăcere!

  1. Oamenii se feresc să traducă realitatea vorbită, spre exemplu, prin metafore, fiindcă interlocutorii le pot reproşa că fabulează. Am observat că dacă cel care povesteşte mai are şi darul povestitului, oamenii devin şi mai circumspecţi şi nu cred o iotă din povestea respectivă. Din punctul meu de vedere, realitatea vorbită are şi ea nevoie de metafore, altminteri Realitatea asta ar fi o chestie searbădă, în care „locuiesc” doar vorbăreţii proşti.
    În ceea ce priveşte realitatea scrisă, la care te referi, n-o văd cu niciun chip altfel decât presărată pe alocuri cu metafore, căci noi nu ştim să definim sentimentele care ne trec în starea lor pură, astfel încât cel care „ne citeşte” să înţeleagă exact ceea ce ne „doare”, care tot metaforă ar fi, la urma urmei. Şi e normal să fie aşa, gândeşte-te la o reţetă în bucătărie, spre exemplu: deşi vom pune aceleaşi ingrediente, gustul nu va fi acelaşi, ori de câte ori am face-o. Cam aşa şi cu realitatea. O văd ca pe reţeta respectivă, pe care-o încercăm cu toţii şi ne iese diferit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s