intre orele unde ma stiu…

e liniste. adanc intru si nu as mai vrea sa ies nicicand. plecat fiind, am simtit zgomotul infernal al lipsei de umanitate, dar cumva drumul a venit catre mine si m-a poftit sa-mi torn urmele pasiilor pe acolo. am gustat multe procese de constiinta pana sa stiu care e adevaratul lor sens. si nu, nu vorbesc de cele care ar ridica in picioare o intreaga sala de judecata, ci doar de cele care m-au facut sa ating podeaua cu genunchii de atatea si atatea ori, dar acum e modul de a pedala, nimic mai mult sau mai putin. devine clar ca doar linistea asta exista cu certitudine pentru ca asa ma incarc. daca nu ar fi ea urmatoarea zi ar fi noapte…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s