gandurile sunt cuvinte care te musca. tot ceea ce poti face este sa speri ca inca nu pot ajunge pana la os. si sa ramai cu asta, pentru ca speranta moare ultima, dar moare sigur. intr-o secunda iti finalul de atatea ori. nici nu stii daca te gandesti ca e un gand care ramane permanent intiparit sau te gandesti daca fuge cu aceeasi intensitate cu care ti se inregistreaza. moartea lenta se scade dintr-o moartea usoara… ce ramane „intre” e efectul pe care il produce „titulul”
p.s. degeaba citesti mii de carti, vezi mii de filme, daca nu treci totul prin propriile filtre…
Radu 
trist…
nu
doar adevarat
Da e adevarat in mare parte. Inteleg ce simti si ce ai vrut sa zici, dar totusi ai un mod cam pesimist de a vedea lucrurile. Si te inteleg, probabil suferi profund. Ai descris foarte frumos ce simt si eu intr-o oarecare masura prin „nici nu stii daca te gandesti ca e un gand care ramane permanent intiparit sau te gandesti daca fuge cu aceeasi intensitate cu care ti se inregistreaza” ce nu iti da pace?
in principal, existenta mea care este mai mult o urma, nici macar nu stiu daca sunt sau nu, daca acum meritam sau nu modul in care mi se deruleaza fiinta…
Eu nu vreau sa cred in vorba aia care spune ca pana la urma moare si speranta. Pana la urma, ce ne mai ramane?
nimic…
greseala declansata de speranta
Nu, nu asa..
altfel nu are cum.
am cautat alta varianta si nu este
ai tu alta?
Da, speranta nu moare atat timp cat crezi în ea..
simt ca ne intoarcem de unde am plecat (cu discutia)
probabil..