„Facem facultati si dam pe carti ultimu’ ban/ N-o sa fim vreodata gunoieri la Amsterdam”/ SUA

Zilnic vedem sub toate formele oferte de vacante peste tot, fara a tine seama de profilul locului respectiv. La gramada ca asa e bine. Scriem sapte sute de obiective imposibile in caiete pe care le ardem. Scriem sapte sute de lucruri pe care nu le facem. Unul dintre ele este, fara doar si poate, programul work and travel, care nu are nicio legatura cu ceea ce desemneaza. A (se) retine ca nu cred in existenta programului, si mai ales in modalitatea prin care el se poate realiza.

Ceasul suna dimineata prea devreme si anunta ziua in care trebuie sa pleci la munca. Daca mai zabovesti cateva clipe, risti sa pierzi autobuzul, la care si asa nu ai bilet, si va trebui sa iei taxiul, ceea ce e dureros pentru ca daca faci asta, nu stiu de unde vei lua paine diseara. Pana la salariu mai ai o saptamana de indurat cu banii de metal de pe noptiera.

Visul american e un mare fals. Unul putred, vestejit. Eu cred ca acest program are darul de a te ajuta sa devii urmatorul donator de organe. Sau urmatoarea fata care are nevoie de un numar de clienti pe seara pentru a plati pe unu care are grija sa mearga treaba. Americanii nu au locuri de munca pentru ei, daramite pentru europeni. De romani nici nu poate fi vorba, pentru ca eu nu consider ca noi facem parte din Europa („Romania intra in Europa doar cu numele”). Blestematul ala de verb pe care il tot uzitati: „a placea” nu are nicio legatura cu ceea ce se intampla. Nu e vorba de a placea, ci de a putea, e asa de simplu incat nimeni nu vrea sa creada cum e de fapt. E vorba doar de ce gasesti sa faci, daca gasesti. Si in plus, uitati voit sa mentionati ca trebuie sa fii iubitor de carte la modul extrem si iti poti permite niste sute de euro. Multe sute de euro. Stiti ce cred despre vizita in Sua?! Ca ar trebui sa vizitam locurile de la noi, ca sunt frumoase, unice in lume, si pe cale de exploatare/disparitie.

Dar noi sorbim visul american ca o turma de vite insetata de experiente americane, cand habar nu avem de ale noastre, sau ca ele mor in fiecare zi, incetul cu incetul, dar mor sigur. Si ca toate locurile, obiceiurile/traditiile se distrug ca nu sunt intretinute, ci pur si simplu ignorate, abandonate sau desconsiderate.

Ne abandonam intre noi pentru a putea partcipa la acest mare vis american, care e atat de fals si ipocrit pe cat este (de) folosit. Nu as merge atat de departe incat sa spun ca m-am gandit la asta, un simplu ignorat ar fi de ajuns, din ratiunea ca prefer ziua noastra de independenta decat pe a lor, prefer stilul nostru, nu sa devin donator de organe fara bilet, adresa, sau un cuvant din suflet cand nu mai pot respira pe lumea asta pentru ‘ai mei” care ma tin aici si care, cel mai important dintre toate, nu-mi vad iluziii, nu vin ca un cutit peste mine, gata ascutit perfect, sa (imi) taie din timp. Nici nu stiu cati au plecat si s-au intors fara sa fi apucat sa aiba parte de „distractia” aia mare ce insoteste orice articol despre imbinarea armonioasa dintre munca si distractie.  Daca vreti sa vizitati ceva, gasiti la mine, aici, locuri unice din Romania de care uitam total daca ni se spune ca putem vizita Marele Canion, ceea ce desigur ca nu se va intampla, dar suntem total dedicati spiritului de turma si asta spune ca acolo va fi altfel. Dar daca e mai rau?

Ma vad nevoit sa repet ce am mai spus despre vacante: stiti ca peste un sfert din populatia Romaniei nu cunoaste deloc ce este notiunea de „vacanta”?! Vacante speciale poate ca ar trebui sa stie asta. Nu poti discuta despre visul american in timp ce, acela de a fi roman in Romania, este, pentru atatea suflete ratacite, singura realitate. Zambetele din pozele trucate prezentate de voi nu fac decat sa ii amarasca pe ei, pe cei care n-au indraznit sa viseze la o vacanta.

Sa stiti ca si ei pot sa munceasca si sigur nu-s prosti, au avut doar nesansa de a se naste intr-un context care le-a interzis total asta fara ca macar sa poate fi adusa in discutie vreodata. Credeti ca daca fabulam acum despre visul american, avea veo consecinta in plan real? NU avea, va spun tot eu. Seara, dupa ce as fi pus capul pe perna, mi-ar fi fost si mai greu si as fi dormit si mai prost, iar maine, poate ca nu eram in stare sa muncesc cum trebuie si venea unul care stie sa tina un pix in mana si imi spunea ca asta a fost ultima zi. Nu vreau visul american pentru ca nu vreau ca maine sa fie ultima zi… P.S. Aricol pentru SuperBlog!

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;„Facem facultati si dam pe carti ultimu’ ban/ N-o sa fim vreodata gunoieri la Amsterdam”/ SUA&8221;

  1. Ah cât m-am regăsit în cuvintele astea „Pana la salariu mai ai o saptamana de indurat cu banii de metal de pe noptiera.” 🙂
    Deşi îmi doresc să ajung prin părţile acelea, singurul vis american la care mă gândesc acum este cel scris de Norman Mailer, care-mi stă pe noptieră, alături de bănuţii de metal. 🙂

    • da, le-am spus de visul unor oameni normali, care cred ca e ala. nici nu-mi doresc asa ceva, e mult prea mult pentru mine si mult prea tarziu.
      pai, spor la citit: „an amercian dream” iar daca te prinzi in el sa te uiti pe noptiera. multumesc de reactie 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s