De ce ajung mereu mai tarziu?

Mereu m-am intrebat de ce ajung mai tarziu intr-un anumit loc desi stiu, de la bun inceput, care e timpul de care dispun, cat timp imi ia sa-mi aranjez toate lucrurile in ordinea mea si mai ales cat timp fac pana ajung efectiv la locul cu pricina. Mereu le-am stiut si le-am calculat dar niciodata nu am fost in stare sa le organizez in mod corect astfel incat sa ajung la timp.

Dar ce este timpul? Si ce inseamna el pentru noi, oameni care trebuie sa lucram cu el fara sa avem posibilitatea sa ridicam tonul?

Cred ca noi depindem de timp in oricare moment al zilei. Fara el suntem pierduti si daca ne-am pierdut de el, nu mai suntem in contact cu lumea care se misca fara noi.

Cum se misca timpul? Cum il putem controla pe el astfel incat sa intram in jocul lui?

Cred ca exprimarea realista a timpului pentru noi este data de un ceas exact, frumos, clar, cu atitudine si care sa ne traga de maneca ori de cate ori nu ne miscam in acelasi ritm cu lumea sau nu suntem conectati prea bine la ritmul ei.

Cu siguranta mi-ar trebui un ceas desi nu stiu de ce nu mi-am luat unul. As spune in prima faza din obisnuita dar atunci ar trebui sa admit ca m-am obisnuit sa intarzai si sa nu-mi mai pese prea tare. Ar insemna sa cred ca am produs o suma de erori impardonabile. As spune ca nu m-am vazut cu ceas desi ori de cate ori vad un model de ceas frumos nu ma abtin sa nu il complimentez sincer pe detinatorul sau.

Am auzit si eu intre timp de ceas orient sau ceas casio si cum eleganta acestor modele se intelege bine si chiar foarte bine cu persoanele carora le place sa nu se joace in timp si cu timpul sau carora le place sa faca din fiecare ocazie de a iesi in societate o ocazie speciala in care sa-si coordoneze miscarile, gesturile si vorbele cu indicatiile unui ceas original, discret, placut ochiului si foare rezistent.

Nici nu mi-am dat seama ca scriind asa despre cum e sa ai un ceas o sa vreau si mai mult decat stiam eu ca mi-ar trebui sa-mi iau un ceas frumos, elegant, clasic si poate poate sa fiu si eu de acum incolo  la momentul stabilt intr-un anumit loc. Oricum, multi dintre cei care ma cunosc sunt constienti de asta si imi spun cu o ora inainte unde trebuie sa ajung chiar daca in doar zece minute as putea ajunge in locul respectiv. Cred ca ceasul e un bun organizator al timpului care nu greseste niciodata indicatiile, deci, prin urmare, un foarte bun prieten al nostru!

 

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;De ce ajung mereu mai tarziu?&8221;

  1. Atlantic este marca ceasului ce-l am de multă vreme. Sunt peste 30 de ani de când l-am cumpărat și funcționează bine. Nu întârzie și nu grăbește. Se oprește doar când uit să-l trag.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s