Gustu-i mai amar cu cat pacatu-i mai dulce

Va dati seama cati oameni nu au timp pentru ei, nu stiu cine sunt, nu au timp sa vada daca respira, daca dorm, daca traiesc sau daca mor. As vrea sa scriu un poem pe subiectul asta dar nu-mi pot lucra poemele, ele nu sunt pamant, eu nu sunt din pamant, poemele sunt oameni, eu nu sunt om, poemele ma lucreaza ca si cum ar fi ultima lor zi in trupul meu de munca.

Poemul s-a scris singur, eu am avut rabdarea sa-l astept, scenaristul pleaca cu fericirea, camera mai plange in gol ca un drum ocolit de lumina si uite cum doua melodii de liniste au inceput sa vorbeasca singure despre linistea care tocmai plecase pentru ca altfel poemul nu se nastea nicicand.

Va dati seama cati oameni nu traiesc pentru ei? Se imprumuta de la altii sa le triasca lor dreptul de viata, sa le consume dreptul asta pustiu si gol si frant in zeci de propozitii

Va dati seama ce forma are Pamantul daca oamenii au colturi?

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Gustu-i mai amar cu cat pacatu-i mai dulce&8221;

  1. Deja cand i-ai simtit gustul, iti dai seama ca pacatul era dulce si-i pacat ca totul se plateste pentru un pacat si asta pentru ca timpul face oamenii pacatosi !

    Cuvintele-ti sunt amprente, iar amprentele sunt poemele tale ! 🙄

    • ce avem noi aici? putina filozofie superioara extrem de bine punctata din care inteleg ca ai inteles ce trebuia sa intelegi. nu stiu de amprente si de poeme, timpul va decide ce fel de pacate sunt ele. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s