Exercitiu de Miscare

Pentru ca lucrurile din jurul meu se misca mai greu, am decis sa caut explicatia si m-am gandit ca asta pleaca de la mine in primul rand. De ce sunt static? De ce nu-mi dezvolt miscarile ca si cand lumea ar fi libera si libertataea s-ar gasi pe orice taraba, in orice piata din aceasta tara.

Asa mi-am amintit de un aspect ignorat de mine mereu, caruia niciodata nu i-am acordat importanta cuvenita si pe care l-am lasat sa putrezeasca intr-o lada veche fara sa vad daca am cheia de la lacat sau nu. Mai pe scurt, ca poate am trecut deja la metafore, fara sa-mi propun asta absolut deloc, este vorba despre dans. Eu niciodata nu am stiut sa dansez, in mine a dansat doar ameteala intr-un ritm ametitor despre care eu nu-mi aduceam niciodata aminte si mereu lucram cu amintirile si povestile celorlalti despre asta si despre mine in situatia data. Cred ca asta a plecat din interiorul meu si a continuat la exterior fara sa pot corecta acest lucru la timpul potrivit. Iar acum, cand timpul nu m-a iertat deloc, ma vad nevoit sa o iau de la zero.

Cum o iei de la zero cand e vorba de dans?

Cauti cursuri pentru ca acum este cea mai la indemana varianta. Si compari preturi. Si cauti imagini despre compania de dans respectiva si realizarile ei cu oamenii pe care i-a invatat sa se miste mai usor. Sigur eu trebuie sa pornesc de la grupa de copii. Asa am gasit cursuri de dans copii si m-a prins. Am cercetat toate aspectele, am facut pre-documentare si documentare, desi stiu ca pentru jurnalisti aceste metode par invechite, dar eu sunt om inainte de a fi un om care nu stie sa-si controleze miscarile, nici sa-si dezvolte echilibrul, nici sa-si controleze flexibilitatea, vigoarea sau forta. Despre ultimele doua as putea spune pe scurt ca imi lipsesc cu desavarsire si niciodata nu m-a interesat prea tare de ce se intampla chestia asta. Acum cand  am aflat o posibila cauza, toate se leaga.

Chiar daca nu m-as fi gandit la asta inainte sa ma intreb ce e cu lipsa de miscare, acum vad ca dansul poate ajuta la dezvoltatrea reala a lucrului in echipa, fapt pe care nu l-am avut niciodata si pe care, la fel ca si in situatia de mai sus, l-am ignorat fara sa-mi dau seama. De aici se pot invata o sumedenie de chestii care tin de corpul si de sanatatea noastra si de relatiile dintre corp si mediu, sau de relatiile dintre mediu si creier, dat fiind ca este un foarte bun mod de a exersa creierul. M-am gandit eu pana acum la asta? Niciodata! Am zis ca exercitiul se face accesand wikipedia.ro fara a incerca nimic natural. Iata ca nu e deloc rau sa gandesti. Chiar deloc. Si nici sa incerc sa corectez aspecte de care mereu mi-a fost foarte teama dar nu am recunoscut asta pentru ca am vrut sa depasesc acest lucru fara sa trec prin el.

Acum vad ca nu se poate. Si ca dansul nu e deloc forma anosta de a-ti vinde timpul. E o forma de arta interioara care lasa urme la exterior si care pune pret pe timp, pe sanatate, pe trup si pe creier. Ignoranta e foarte periculoasa.

Nu mai ignorati lucruri de care va e teama!!!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s