Povesti de viata nespuse/nescrise

Acum e seara dupa ce s-a schimbat schimbul si s-a schimbat timpul, am ajuns acasa dupa doua ore in plus de sclavism, pe mine curge un rau si n-am putere sa mai fac un pas. Doua ore in care mi-am trait toata viata si nici macar nu a venit seara sa-mi spuna ca pentru astazi totul e gata.
Am plecat in autobuz cu frica, hainele curate nu pot oricum sa faca un dig pentru apa care se lasa la vale si se vede prin ele. Oamenii se uita ciudat, se feresc, isi ascund fata, isi ascund ochii de mine, ma lasa in spate sa mor intr-un minut, cam cat stam in centru la semafor. Astazi am simtit ca privirile lor ma ucid mai repede decat daca m-ar lua la picioare si la pumni. Poate ca au dreptate, sigur au dreptatea lor, nu poti sa le ceri sa nu te ia la pumni cand mirosi ca dracu. Incerci sa te inchizi pana ce drumul va ajunge pe strada ta si vei ajunge pe uscat acolo unde nu te mai privesc asa. Sub brat o paine de la magazinul din colt, privirea in pamant, un claxon rupe tacerea, te vede, stie cine esti si cum esti, te lasa sa treci. Cativa pasi pana la lift, in el aerul nu circula, e mut, te lasa mut, adormi, parca a trecut mult, beculetul e aprins.
In casa, frigiderul e limpede, sugrumi painea de masa patata de sosuri de pe vremea cand salariul era intreg. Intre timp hainele s-au umezit, au mirosul de aliment cazut prada ploii, alimentul sunt eu, ploaia e timpul care a trecut de cand le-ai luat de curate si acum improvizatia de cos de rufe (stiu, am tot spus ca o sa iau unul dar m-am molipsit de la sefu’ cu a lui marire de salariu) le descoase despre cum si cat de lung a fost drumul de la abatorul de oameni si pana aici.
Masina de spalat nu mai spala asa ca am inlocuit-0 cu una noua, am 10 milioane de dat la rude si nu as vrea sa ii mai incurc si cu banii astia. E umezeala in tot corpul si jumatate e pe prosop. M-am rezemat de zidul de vineri. Ma gandesc la ziua de maine, e sambata, e la fel, mai putini oameni in autobuz, mai putine priviri, ma prinde somnul, nu mai vreau nimic, nu mai vreau sa intru sa ma curat, mi-e frica sa nu adorm acolo, nu vreau decat sa inchid astazi.
Pe telefon un prieten imi spune ca maine trebuie sa aducem banii pt excursia programata. Imi e atat de rusine de el, am spus ca merg, acum trebuie sa contramandez, a intervenit masina de spalat, tata si-a pierdut locul de munca, nu mai ma poate ajuta, ma gandeam sa duc masina de spalat inapoi dar n-au fost de acord cei de la magazin, mai sunt 17 zile pana la salariu, doare ca o seara fara o tigara. Era prima excursie in care credeam ca imi voi permite sa merg A da, tigari n-am avut de cateva zile, mai cer la o vecina cand isi plimba copilul, acum n-o vad si imi e prea amar de atata pustiu de zi de vineri incat ma rezem de pat, pare moale si pare ca e singurul care ma asteapta in clipele astea, am uitat de dus si de privirile celor din autobuz, e scumpa apa, poate luna asta vine mai putin.
Unii vorbesc ca suntem mandri ca sunt romani, n-am putere sa ma ridic pana la ei, bine ca inca merge net-ul, nu l-am platit si ma gandeam sa renunt si la asta ca si asa imi arata doar vedete si mincinosi si nu mai am timp de el pentru ca zilele mele se confunda cu noptile. Imi spun ca cei care sunt mandri sunt bolnavi, postez asta ca reactie, ma gandesc ca mi-e sila de reactia lor, o sterg si plec spre sambata, paine e intreaga, masa e la fel, masina de spalat n-a vrut sa porneasca singura, vecina nu se vede sau m-a prins demult somnul si n-o mai vad…
E sambata!
Autorul acestui text se numeste romania. Ca el mai sunt milioane de autori 😦

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Povesti de viata nespuse/nescrise&8221;

    • atatia care il asteapta sa plateasca ce au imprumutat, chiria si facturile. ce sa le mai ramana ? de unde? Oamenii astia nu au auzit de vacanta de restaurant de haine „de firma” sau nu stiu ce fel de mancare… 😦

      • Știu….Și mi-e ciudă că știam asta și când am ales o facultate după…ceea ce iubesc. Am terminat istoria. Știi cât ia un muzeograf? Minimum pe economie. Cu toate astea, îmi bag picioarele. Reușesc eu cumva să-mi găsesc scopul în viață și să mă bucur de orice. Alții n-au nici cât mine….

      • app de asta. eu am vrut sa fac istoria , am intrat, eram hotarat sa ma duc, am luat apoi la jurnalism la buget. am facut jurnalismul. mi-am ratat viata. e inutila. sunt somer de 2 ani. ma rog am lucrat altceva , nu vorbesc despre asta. acum iar vreau sa ma inscriu la istorie. eu nu pot face decat chestii umaniste ca la celelalte sunt tabula rasa. o fac si pe asta si am acelasi rezultat ca si asta jurnalismul de doi bani?!

  1. Da, cam așa. Mă uitam la prezentarea facultății, pentru cei care se înscriu. Arată așa de …fantastic, că zici că termini facultatea și ești cel mai tare. Crede-mă, nu e așa. Dacă nu pupi în fund, dacă nu faci voluntariat cât cuprinde, dacă nu ai pile, nu ai cum să iei un loc de muncă care să aibă legătură cu facultatea pe care o termini. Și chiar și dacă faci toate cele enumerate mai sus, tot sunt șanse mici. Sucks…
    Oricum, nu regret că am terminat istoria. Eu am făcut specializare arheologie, acum fac un master tot în arheologie. Îmi place ceea ce fac…

    • stiu stiu
      asa zic toti la inceput, domnule ce bine suna, sa vezi ce bine va fi si cat de frumos si autentic si bla bla bla dar nimic nu e asa. e o minciuna. multe facutati sunt mincinoase, jegoase, poupalte de veri verisori si cumnati, nu stiu cum dracu ajung acolo sa isi banii degeaba

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s