Nu intrebam de noi cu zilele, dar suntem „apropiati”

Am deschis wordpress-ul meu pentru acest paragraf simplu de seara linistita si semi-calda cn un pahar de ganduri sincere, curate si clare, iar in el sta scris asa: ba, oamenilor, sunteti al naiba de ipocriti pentru ca n-am vazut pe unul dintre voi sa recunoasca vreodata ca ne mintim cand indraznim sa ne numim apropiati, dar nu dam un semn de viata cu anii. Nu stiu de ce mintim cu atata nereusinare, de unde atata putere si forta de a persevera in minciuna, de unde atata constanta de a face asta fara sa comitem vreo greseala, greseala care consta in ideea de a mai zice: ce mai faci mai des decat la cativa ani.

Poate ca data viitoare cand ne vom gandi sa mai facem asta, persoana aceea nu va mai fi printre noi si o sa vorbim cu regret apoi, suntem niste prefacuti cu diploma cand facem asta, n-am stiut in viata sa vorbim, sa avem grija, sa ne pese cu adevarat si sa facem ceva in scopul asta. Ne trezim acum cand totul e macinat, pierdut si distrus, suntem IPOCRITI, suntem la fel de ipocriti ca si banii, fiindca eu vad banii ipocriti cand sunt atinsi de mana de om. Parca orice atinge omul se duce pe apa sambetei. Atat de mult credeam ca omul e o fiinta pozitiva si atat de tare ne inselam. Calcam in picioare, suntem(cam)pioni la asta si e regretabil. Am dreptate?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s