Prima replica conteaza

Ca sa imbini o poveste cu toate elementele conventionale si cu toate starile de dupa, prin definitie, neconventionale, trebuie sa ai o replica in minte care sa te ajute sa incepi, sa te scoata pe tine din propriul personaj si automat sa-l creeze pe cel nou sau pe cele noi care vor detine controlul de acum incolo. Si tu, si ele, si cei care vad sau aud, intelegeti diferit povestea, pentru ca, pe langa prima replica, un fel de replica cadru, conteaza si detaliile la fel de mult si frecventa lor pe langa replicicile, gesturile si emotiile personajelor. Aproape ca nu mai ai nevoie decat de un strop de realitate si de o forta supraomeneasca ca sa treci prin el.

Si incepi sa te zbati. Sa treci. Sa mergi mai departe. Sa nu mai fi tu. Sa nu ti se mai vada urma. Vrei sa scapi. O singura replica si gata. Replica e alta de fapt. E o intrebare. E o dilema veche si mereu noua. Poti? Asta e prima replica. E tot ceea ce ii desparte pe creatori de oameni, pe cei care trec de cei care raman, pe tine de altii sau pe altii de tine. Dar cum sa poti? Te uiti in jur si vezi cum totul scade, te uiti in portofel si vezi cat e de gol, vrei sa incarci o stare noua, iti aduci aminte de ceea ce ai vazut mai devreme. Renunti. Te intorci. O iei de la capat, dar deja ai facut o mare greseala, fiindca niciodata nu ai stiut cum arata capatul, ai crezut in intelesul de sine statator al expresiei, ai devenit pentru o fractiune de secunda care face oricand diferenta ceea ce n-ai vrut sa devii, ceea ce te-ai luptat sa nu ajungi, si totusi, esti aici, acum, si nu pare ca te desprinzi pentru ca nu poti privi de afara fara sa fi tu, nu poti scrie prima replica fara sa te uiti la tine, la haine, la portofel, in frigider, pe masa sau in dulap. De ce?

Singura sansa cu adevarat rationala este aceea de a schimba de la exterior compozitia ta si a elementelor care te compun, pentru ca da, tot ceea ce te inconjoara, ajunge, intr-un timp care nu poate fi clar delimitat sa te compuna. E un dat. Are propria natura, propria lege. Se schimba fara permisiunea ta.

Te gandesti ca ai alte haine, alta camera, alt statut, portofele Camely, alta masa, alt dulap si asta functioneaza doar pentru ca nimeni nu se mai uita la continut daca stii cum sa imbraci exteriorul, acelasi din care te privesti si tu, cu subiectivism, ce presupune distantarea imediata. Daca privesti altfel prin tine, poti crede ca esti altul si doar asa deja ai scris prima replica. E undeva mai sus, nimeni n-a observat-o pana acum, pentru ca te-a privit cum te privesti tu. DE CE? Pentru ca ai construit tu imaginea, chiar daca intentionai doar sa o indici spre a fi demolata, imaginatia ta e reala, ca si tine de altfel, e o oglinda fidela, ca toate celelalte, si asta iti refuza orice sansa de a concepe prima replica. Pentru ca toti s-au uitat la tine, nimeni nu stie de fapt care este prima replica fara de care niciun creator nu poate fi creator. Ideea de baza este asta: creeaza de la inceput, dinainte sa te gandesti ca faci asta, fiindca altfel vei vedea, pentru acea fractiune blestemata de secunda, din ce esti format, iar de acolo nu vei mai scrie nimic care sa poata fi numit o prima replica atractiva, iar lumea te va vedea prin ea pe tine si cu siguranta nu de asta sunt aici/acolo.  Creeaza povesti, nu le scrie. Imagineaza-ti, nu monta imagini…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s