Voluntarul fara serviciu e mort.

De unde sa incep? E atat de greu sa incepi sa scrii concentrat si sa te faci inteles. Astazi  am si grijile de ieri si de saptamana trecuta, asa ca sunt bezmetic in logica-mi zdruncinata, dar mizez ca randurile se vor umple singure. Pana la ideea care are originea in titlu, spun ca am vazut astazi un proiect frumos al oamenilor cu blog, atentie, nu al bloggerilor, pe ei nu cred ca-i putem numi oameni, si imi asum ce spun, care proiect implica 52 de persoane care vor citi o carte a lui Andrei, numita „Specimenul, o carte grea si buna, scrisa de un copil, la 16 ani, din ce am inteles, adica varsta la care eu nu stiam sa-mi scriu numele, si nu exagerez deloc, iar apoi vor publica pe blog o recenzie a cartii. E admirabil. O sa mai scriu despre asta. Imi place sa ma gandesc la asta pentru ca implica oameni care stiu ce se intampla cu cartile si ca ele au o viata scurta, foarte scurta, au murit. Vedeti ca nici n-ati vazut cand s-a intamplat asta…

Mai este o categorie mare de murdari mediatici. Explic IMEDIAT. N-am gasit alta denumire pentru cei care de la inaltimea salariilor lor si de la pupitru influentei presei, in toate formele ei, condamna enorm ca nu se face voluntariat si ca romanul nu munceste decat daca i se dau bani. E de prisos sa-l intrebam daca el munceste pe gratis, desi imi cer iertare, dar ce face el nu este munca, ci o pasiune pentru care este platit regeste cum sunt toti „vocalii” murdari cu mare putere de a influenta. De aici, de pe acest blog, si din spatele lui si din inima spatelui sau, urmatorul mesaj pentru categoria asta nenorocita de murdari mediatici: sa va sparg capul si sa il folosesc pe post de minge, sa ajungeti sa colectionati sticle de plastic pentru 90 de bani kilogramul si sa stati cu frica-n oase in fiecare zi ca poate sunteti pe un alt teritoriu de „petman” si va veti pierde si ceilalti doi dinti din fara. Oare ce ati vrea ma? Sa muncim asa pentru cauze nobile cand masa noastra e goala. De ce nu faci tu care ai timp ca freci menta pe banii nostri, pentru ca stim si noi sa verificam cifre iar ele ne spun ca tu nu produci bani deloc, deci apare si intrebarea: din ai cui esti tu platit? Acest „tu” este peste tot, nu dispare, e letal, ucide cu prostia lui. Voluntariatul este bun pentru oamenii care au situatia asigurata si viitorul stabil, intre ceilalti este vanatoare si lupta, iar „tu” esti indignat ca suntem tara in care se face cel mai putin voluntariat. Trimite-ti „tu” copilul si rudele sa faca voluntariat, sau sunt toti in cadrul institutiei din care ne vorbesti si nu produc, doar consuma. Dar ce nu zici ca suntem ultimi la salarii, ca avem cele mai mici salarii si ca suntem cei mai prostii din Europa, si nu e o afirmatie, este ceea ce reiese din ultimul raport UE. Deci voluntariatule, vreau sa ti se intample ceea ce ti-am prezis. Sa simti furia asta direct in inima.

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Voluntarul fara serviciu e mort.&8221;

  1. Nu cred că un om la 25 de ani ar trebui să facă voluntariat. E absurd.
    Dar cred că tinerii, copiii, cei de liceu, ar trebui împinși către asta. Până la urmă e o experiență care se trece în CV. În caz că mami și tati nu îți pot pune chiar totul la picioare în facultate și vrei și tu, cumva, să te angajezi. Crucea Roșie, activități educaționale, curățenie, la firme, la stat, orice. Voluntariatul înseamnă, uneori, dăruire celorlalți și nevoie de îmbogățire de cunoștințe și experiență practică.
    Dar repete, în cazul în care unui om în toată firea i se cere voluntariat…atunci da, e nesimțire.

    • cat mai conteaza ce ai in cv daca nu ai in portofel sau daca nu se cunosc ai tai cu ai lor?!
      Copii de liceu pot munci, daca gasesc, decat sa faca asta. Nici parintii lor nu iau ceva pe gratis ca sa le dea lor

  2. Cel care are BLOG, se numeste BLOGGER ! 🙂
    Cum si tu ai BLOG, tot BLOGGER te numesti in lumea virtuala ! 🙂

    Inseamna ca TU nu te consideri OM ??? 😦 😦 😦

    Asta rezulta dine cele spuse chiar de tine !!! 🙂 🙂 🙂
    „am vazut astazi un proiect frumos al oamenilor cu blog, atentie, nu al bloggerilor, pe ei nu cred ca-i putem numi oameni, si imi asum ce spun…”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s