Sunt unu plus unu ?!

-Cine sunt? Cine sunteți voi și ce vreți de la mine?  De ce m-ati adus aici?

Camera e un pat uriaș și se completează cu un munte de alb. Paul se plimbă prin el cu mâinile întinse pe față ca un călugăr somnambul. Împinge în pereți. În spate apare o ușă, fuge spre ea, e o iluzie, rămăne jos, se rostogolește, cineva îl oprește. Strigă:

-Ajunge. O să afli adevărul dacă ai răbdare. Întinde-te acolo. Stai în patul ăla de două zile.

-Cum să mă țineți aici două zile? Poate cineva ar fi avut nevoie de mine. Karen. Unde este Karen? Mi-ai arătat poza cu ea. O am în buzunar.

-Serios?

-O să vă demasc. Mi-ati luat tot. Viața, familia amintirile. Nu știu care este numele meu, dacă am avut familie, sunt nimeni, nu știu dacă m-am născut, dacă îmi place vara sau iarna, dulce sau picant, dacă aveam prieteni. Tot ce știu nu are legătură cu mine. Cunosc toate subiectele din cele  298 de state si provincii autonome si toate cele 1879 de dialecte, dar nu știm nimic despre mine. Ce vreți de la mine?

Poza nu mai era în buzunar pentru că nu exista niciun buzunar. Victoria, femeia care l-a întâmpinat, îî pusese ceva în băutură dupa ce găsise casa ei în timp ce căuta un avocat care îl ucisese pe un curier într-o scară de bloc, și pe care îl vizitase, să-l întrebe despre el, dacă îl recunoaște sau dacă știe ceva despre cine ar fi putut fi în viața de care nu-și amintește. La scurt timp, avocatul a fost otrăvit. Pe un ecran mare în muntele de alb rulau acum poze cu el și cu Karen, o femeie care intrase intr-un program de accelerare a minții odată cu el, și care devenise între timp soția sa. S-a apropiat de perete și-l mângâia cu palmele ca și cum l-ar citi pe tot, deodată, ca și cum și-ar recupera toate amintirile.

-Dacă am avut un frate sau o soră. Spune-mi ceva, dacă m-ai adus aici, nu mă lăsa în beznă.

-Toate la timpul lor. Toate la timpul lor. Ești un experiment făcut de noi care a reușit să evadeze și abia luna trecută am aflat primele semne despre tine. Unde ai fost în acești trei ani?

-Eu… nu-mi aduc aminte.

-Poate că asta îți va reîmprospăta memoria. Numele tău este Martin Dale, ai crescut la o fermă din Utah, în nord. Când ai venit la noi, se credea că ai cancer, dar apoi totul s-a potrivit cu proiectul nostru de accelerare a procesului de gândire. Proiectul a fost bine izolat. Nu vei găsi nimic despre el. Aici ai o hartă. Tu ai vrut să știi…

-Dar nu pot să plec de aici?

Serios?

A alergat prin alb până a găsit ușa. În spate arăta ca un depozit de materiale. A încercat să mai deschidă ușa. Era blocată. A scos telefonul. Zece apeluri de la fata de la bar și două de la ofițerul pe care îl ajuta cu investigația. A furat prima mașină, a riscat, doar nu avea acte să poată fi închis și oricum îl cunoștea pe ofițer.

(Peste 42 de ore)

Ajunge la ferma care părea îngrijită. Încearcă să deschidă ușa de la casă, nu merge, împinge în ea, cade, se ridică, repetă. Se așează pe trepte. Apare un bătrânel cu pălărie specifică locului.

-Martin, Martin, tu, aici. Tu ești?

-Așa cred. Cine ești?

-Nu mă recunoști? Sunt eu, Morgan, vecinul Morgan. Aproape că ai copilărit la mine. Te știu dinainte  de a rosti primele cuvinte.

-Nu vreau să par nervos, dar viața mea a fost zgomotoasă in ultimele două luni, parcă m-aș fi născut la 36 de ani, mintea mea știe orice informație din lumea asta dar nu știu nimic despre mine? Chiar mă recunoști?

-Desigur. Soția mea se va bucura tare să te vadă.

-Unde sunt părinții mei? I-ai cunoscut?

-Da, au fost asociații noștri. Într-un fel ai fost și tu. Sunt plecați să tocmească o nouă rasă de vaci în Texas. Se întorc peste câteva zile.

-Cum adică și eu am fost într-un fel?

-Tu erai… pictor. Mulți ar spune nebun. Nu pictai pe pânze, pictai pe lenjerii de pat. Poate că erai nebun. Artist. Te închideai cu zilele în grajd, nu cunoșteai pe nimeni, nu primeai pe nimeni. La sfărșit veneai cu două picturi identice, 1+1 Gratis, așa cum le numeai, nu stiu de ce. Mulți se convinseseră de nebunia ta. Era frumoasă. Te vedeam respirând în ea. Alteori dansai. Tu nu stiai să dansezi decât atunci când pictai pe lenjerii. Dansai odată cu ele. Le-ai pus nume la fiecare dintre ele și credeai că sunt prietenii tăi. Ne-ai spus într-un târziu că pictezi așa cum vezi viața. Un nebun frumos. Un nebun de frumos. Locul ăsta a devenit morocănos după ce ai intrat în programul ăla. Nu ai trăit nimic cu adevărat în afară de picturile tale. Poate de asta nu mai știi nimic.

-Ce vrei să spui cu 1+1 Gratis?

-De fiecare dată când venea cineva să cumpere de la tine, o piesă era gratuită. Îți dădeau bani doar pe una. Toată lumea era mulțumită. Plăteau una și plecau cu două. Chiar nu știi nimic?

-Nu, și tot ce vreau e să știu mai mult despre mine și mai puțin despre restul.

-Ar mai fi ceva. Din ceea ce ai lucrat, ai cumpărat două bliete pentru Grecia cu transport si dejun. Le-ai pus la întâmplare într-o lenjerie și le-ai amestecat. Te-am văzut cu toții făcând asta.  Darul ăsta pentru cei din jur, cei care te-am admirat,  care ti-au devorat lucrările, ai spus că se numește Campania Summer Black Week, că este tot ce contează pentru tine, că e ceva unic, că ar trebui să-l vadă toată lumea, că trebuie să împarți cu ei această formă de a păstra bucuria intactă.  Ai spus că toți vor aștepta  noaptea ca să-si bucure trupurile de parcă i-ai fi vrăjit. Dar nu cred că tu. Cred că lenjerie era vrăjită. Stiu, cî noi avem în fiecare cameră câte una. Parcă te și văd spunând asta mulțimii care aștepta să participe la faimoasa campanie. Erau în jurul tău, ascultau și se uitau pe sub mustăți la minunatele desene de pe lenjerii. În ziua aceea ai dispărut. . .

Martin sparge ușa. Înăuntru găsește un pachet cu un bilet pe care nu scria nimic. Sau nu se mai vedea. Era gros,se uscaseră literele. Tăcuseră. Taie pachetul într-un colț de ușă. În el era fix produsul de care și-a amintit când i-a mușcat parfumul. Era el.. 

 

 

Anunțuri

12 gânduri despre &8222;Sunt unu plus unu ?!&8221;

  1. Ratzone, faci, cumva, reclamă la așternuturi? Dacă da, pune posturi politice pe blog. Nici nu vreau să cred că amesteci propriul tău scris, carnea din carnea ta, cu publicitate.
    Dacă totuși o faci, pentru bani, dă-te un pas înapoi și mărturisește: pe care din dușmanii tăi i-ai vedea dormind în kitschul ăla sută la sută bumbac?
    Mă poți bana, prietene, dar, după aceea, reevaluează-ți imaginea!

    • nu te banez absolut deloc. te las sa ma critici. am scris in felul asta ca sa ma asigur ca nu voi castiga nimic, e pentru un concurs. mie imi plac. da, am amestecat carnea pentru a ramane eu, am scris un fel de reclama, numai ca reclama de astazi trebuie adusa cu o poveste. desi la noi e greu de perceput fara a lauda produsul in sine. uraste-ma la postarea asta, daca vrei,nu ma urî la celelalte.

  2. …da, mi s-a facut sete intre timp, aveai dreptate, dar nu ma vait. 🙂
    Iti multumesc si stii de ce? Pentru ca nu mi-e greu sa gasesc ceva bun de citit, stiu unde sa vin. 🙄

    Placee!:*

      • Nu pentru adresa, pentru cuvintele tale. Si nu, nu-mi esti dator. Nu, nu !

        Ma bucur ca te bucur, bucurandu-te! 🙂
        Eu iti spun fix cum e.

      • cuv mele sunt simple, ca de la tara, numai ca nu respira asa tare, nici la tara nu mai e aerul care era odata 🙂 multumesc tare ca te bucuri la bucuria mea …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s