Priviri care taie în carne vie

Pentru că cele mai frumoase povești sunt cele adevărate, simțite, trăite, luate pe/în piept, în seara asta facem aici o poveste reală. A mea. Exact așa cum a fost. Sunteți liberi să mă judecați. Decât să pozați în indiferență, mai bine o judecată aspră să primesc. Mă găndisem să scriu asta mai pe seară, dar vreau să ies din online până maine(dinții nu-mi dau pace). Ea curge pe atmosferă de Lykke Li – Gunshot. Sper că se potrivește.

Luni dimineața trece o rudă pe la mine. O aștepta pe bunica să o ia până la oraș  să îl ajute cu o semnătură pentru câteva parcele de pământ. Asta pentru că e bine să lași de la tine și așa s-a decis la noi în familie. Nu insist, nu are legătură cu ideea din titlu. Ajung și eu la poartă. Ne salutăm. Arătam obosit, stresat, bătrân, fără vlagă, cu barbă mare și neagră, eu la fel de negru. Mă întreabă ce mai fac, de ce sunt acasă, dacă e bine aici. Îi spun că asta se poate la acest moment, în ceva timp, o să merg să mai încerc la București. Nu e chiar așa cum se aude. Nu e deloc ușor. Nu crede, cum ar fi putut s-o facă?! Mă privește de parcă aș fi accidentat grav pe cineva. Îmi spune că e bine să stau pe banii alor mei, că știe el că așa e. Îi spun că mă limitez total. Consum doar strictul necesar, nimic material. Se uită la mine de parcă aș fi luat de la el ceva. Se uită de parcă n-aș fi făcut niciodată ceva la mine-n curte și nu mi s-ar cuveni nimic.

Se uită ca la un ratat. Prin ochii mei plini de nesomn după o noapte agitată de la o stare de durere se vedea cel mai bine starea asta. NU vreau să aveți de-a face cu ea. Mă întreb cu ce mă ocup eu? Îi zic că nu prea fac mare mare lucru. Puteam să îi fi spus că scriu pe blog, ca iubesc poezia și o parte de proză, că trudesc pentru o altă carte, dar ar fi făcut haz de necaz. Așa a continuat să-mi reproșeze că îmi dă tata bani, că e bine să-mi dea, ironic fiind, desigur. Mă cuprinsese o teamă mare că mă privea ca pe un parazit. Poate că aș merita, dar nu în acel mod. Și nu de el. Dacă cineva are dreptul să-mi reproșeze ceva, atunci cineva-ul se numește familia mea. În rest nimeni. Sigur sigur va avea nevoie de mine în viitorul apropiat. Și la fel de sigur va rămâne cu nevoie. Chiar m-a făcut să mă simt în ultimul hal cu toată insistența lui de parcă pe el nu l-ar fi ajutat ai lui constant cu bani, deși are familie, si post de bugetar bine remunerat. Nu e treaba mea, al și ai lui mai ales au făcut eforturi ca el să fie acolo unde este timp de mai mulți ani, în special până a intrat. Nu mă aștept să înțeleagă că eu sunt antisistem, antimanipulare si antiexploatare, dar nu cer nimic de la el, doar să-și vadă de treaba lui. Mă rog, dacă m-a văzut mai neajutorat, mai fără chef, și-a spus că este sunt bătaia lui de joc.

De asta urăsc eu câteodată oamenii. Nu-și văd de ale lor. Deloc. Vina mea e că eram în zonă. Apropo de ajutor de la familie, ca să înțelegem cine e omul care mă acuză pe mine, vă spun că își construiește aici în localitate un fel de făbricuță pentru a produce brichete pentru grătar. Din surse directe si sigure știu ca mare parte din bani sunt ai părinților lui, care îi dau necondiționat, sume mari și foarte mari. Față de cei câțiva bani din cazul meu pe care nu îi cer niciodată pentru că eu nu știu să cer, este diferență ca de la cer la pământ. Fără exagerare. Deși, de la un timp, nu mai am nevoie deloc pentru că mă ajută acest blog. Dar de la bugetari nu trebuie să ai așteptări, ei primesc alte sume, să le fie de bine.

Nu știu dacă am reușit să transmit exact starea din minutele acelea, am zis că e cazul să o afișez la drum de seară, știu doar că îmi tremurau picioarele, așa mi se întâmplă când mi-e frică. Nu știu de ce aveam teama asta în mine, poate de nervi, de la indiferența cu care oamenii te privesc și te judecă fără să aibă habar de ceea ce se întâmplă cu adevărat, dacă ai unde să te duci, dacă știi anumite lucruri sau daca ai idei și păreri care nu-ti prea permit să nu gândești și să te arunci cu capul înainte. Aceștia sunt oamenii cu care lucrăm sau pentru care decidem să facem puțin bine. Zic să le mulțumim!!!

Anunțuri

46 de gânduri despre &8222;Priviri care taie în carne vie&8221;

  1. De cate ori intalnesc un subiect care critica, il compatimesc. Si stii de ce? Pentru ca nu are curajul sa-si critice nemultumirile decat prin altii. Din pacate tie ti-a transmis frica de care el sufera (aici a fost in avantaj pentru ca s-a descarcat in dezavantajul tau din pacate…).
    Cu bine, A!

  2. Pentru multi starea materiala e tot ce conteaza, pentru altii nu, dar nu despre asta e vorba ci despre faptul ca frustrat fiind a ajuns sa spuna lucruri vazute gresit , si astfel sa te afecteze pe tine…detest oamenii care nu realizeaza cum se desfasoara de fapt viata lor dar care au tupeul, curajul si nesimtirea sa critice pe altcineva. Nu merita sa fie bagati in seama..

  3. Gura lumii, slobodă! Atâta timp cât nu ceri nimic de la el, să-şi bage părerile în dos. Fiecare e liber să-şi trăiască viaţa aşa cum crede de cuviinţă şi e chiar indicat să faci asta. Părerile celorlalţi sunt strict problema lor, nimeni nu trăieşte în locul tău. Un vechi proverb oriental spune că nu poţi judeca paşii unui om cât timp cât nu te-ai încălţat cu pantofii lui. Cam asta e esenţa.

  4. Faptul ca ai simtit un disconfort atat de mare, mie imi spune ca tu nu esti sigur ca el nu are dreptate. In subconstient te condamni singur asa cum a facut-o el. Acel om ti-a tinut oglinda. Ai putea sa-i fi recunoscator in tine si sa te privesti mai atent, cu maxima sinceritate. Nu au altii in ei ce nu am avea noi in noi insine: si bune si rele.

      • Cand analizezi o situatie este bine de stiut ca nimeni nu poarta nici o vina, cu atat mai putin tu. Cautand o vina, batem pasul pe loc. Daca analizam situatia ca pe o stare de fapt, cautand cauzele, avem mai multe sanse sa o corectam.

  5. Ratzone. ia d-acilea un sfat pe care io nu pot să-l urmez, când mă sfătuiesc eu, pe mine, mă: Nu merită să te frămânți pentru lucruri pe care nu le poți schimba, deocamdată. Care e problema ta? Că nu muncești PE BANI, că n-ai o slujbuliță, că nu pui pe masă câteva sute de lei la avans și la lichidare? O să ți se întâmple și asta. Bine că nu ești prost! Bine că nu ești cocoșat! Că n-aș fi putut să te mint și să/ți zic că într-o bună zi vei fi deștept, respectiv drept ca bradul… 🙂
    Tipu ăla cu făbricuța… Poate-l invidiezi o țâră? Nu-i bai! Anormal ar fi să nu-l.
    Ideea e că tu, dacă ai avea banii lui, ți-ai face și tu o făbricuță. Dar el n-o să scrie niciodată. N-o să guste niciodată din chinul ăsta. Care atunci când se termină cu bine e ca și cum… nu/ți mai zic, că știi.
    O tânără colegă de muncă, atunci când l-a luat pe NONO din mâna mea, cu autograf, a clătinat nostalgic din cap și mi-a zis: „Ce-nseamnă să n-ai copii și să ai timp liber!…” Pricepi? Tocmai se ștergea cu mine la fund, explicându-mi și explicându-și că scrisul e o problemă de timp liber. O vreme am detestat-o. Apoi am înțeles că pentru ea era mult mai bine să creadă asta. Mai bine, mai simplu, mai confortabil.
    p.s.: Când tipul cu făbricuța o să aibă nevoie de tine, AJUTĂ-L! Cu tot dragul și toată puterea. Abia atunci te vei simți cu adevărat bine. Și foarte sus, față de el. Să zicem că te pune să-i încarci într-o mașină 100 de săculeți cu brichete de grătar sau ce p.m. o să fabrice el: fă asta pe gratis. Pe urmă, poți să te prefaci că nu-l mai cunoști.

    • ce mi-a placut sa citesc asta. si ce buna dispozitie, la sfarsit de saptamana, mi-a adus. problema mea e ca sunt inutil. am reusit, insa, sa ma lipsesc de orice e material. am aflat ca n-am cautat niciodata si ca toate zerourile din lume incepute cu un 1 nu fac cat o tresarire la dimineata din care rezulta o imagine pe care o prelucrez ca pe o vanata si din care ontin un vers sa ma hranesc cu el. desigur ca multi cred ca nu sunt normal. e doar de sistemul: voi radeti de mine ca sunt diferit/ eu rad de voi ca sunteti toti la fel. va multumesc pt exemplul cu colega , l-am trait si eu, sigur o sa l mai traiesc. merg mai departe. cred ca m-as simti minunat sa simt ce ati spus la ideea cu ajutatul. sa vedem pana cand va fi sa fie. seara excelenta!!!

      • eu nu râd de tine, ratzone!
        N-am râs niciodată de nimeni. Am eliminat din propriul sistem pe oamenii de care ar trebui să râd.
        Știu cum e asta, să prelucrezi o imagine, E mișto. o prelucezi, până când devine atât de TU, încât o dai pe hârtie și treci mai departe.
        uneori, imaginea prelucrată e ca un prunc venit pe lume transversal, Cum să nu-l iubești, dacă respiră și țipă normal? 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s