„Limitele libertății noastre sunt limitele conștiinței noastre. Restul e poveste. „

Sunt mândru să scriu despre un subiect format din presă și din libertate. Din cutia mea de carton, până să văd FABULOASA inițiativă semnată de Carmen Dumitrescu și Monica Vasilescu, nu credeam că se poate face și presă pe bune. Adică acel concept care ne-a fost predat în facultate și cu care se șterg la fund toți redactorașii, care pentru ceva sute de lei, acționează ca și cum n-ar avea mamă, n-ar avea tată. De la început de când am citit ce are de gând Carmen, eram tare bucuros pentru acest fapt. Să faci presă cu adevărat e o mare realizare, un mare risc la fel de mare. o satisfacție pentru care nu s-au inventat cuvinte.

Nu îmi mai amintesc de când n-am mai auzit cum arată presa de fapt. Știam că ar trebui să fie un câine care mușcă la fel indiferent de subiect. Liber în Teleorman, ziarul care e liber si vrea să fie lider, dacă nu e deja, a ajuns la numărul zece care va apărea chiar mâine în cadrul unui eveniment liber intitulat Seratele Libere, un amestec uman de muzică, poezie, proză și artă plastică, la care participanți vor primi gratis numărul zece al ziarului. Pentru mine aceast tip de presă, pentru că nu văd nicio asemănare între ceea ce fac ele și ceea ce scriu formle de jurnaliști deveniți grandioși peste noapte, care există doar ca organe de casă pentru partide și consilii locale. Firește că ăsta e adevărul, doar că cei implicați nu vor admite asta niciodată precum nu ne vor oferi răspunsul la întrebarea legitimă, singura întrebare legitimă în presa de astăzi: De unde vă luați banii?

Ceea ce face Liber în Teleorman este adevărul în persoană. Nu depind de nimeni. Își fac singure politica fără să țină cont de politică. Cum vi se pare asta? Pentru mine e un ideal. Dacă voi face presă, așa mi-aș dori să fie. Găsiți articole libere si pe site-ul lor liberinteleorman.ro, analize, interviuri cu oamenii care chiar spun ceva și au relevanță, o caracteristică uitată/pierdută, pentru scopul de a consolida ideea de presă liberă în raport cu ipocrizia din presa plătită.

Și pentru ca să înțelegem cum gândește o persoană liberă care muncește liber, vă propun să o ascultăm pe Carmen în cele ce urmează.

R: Ce simți când vezi liber în fața ochilor?

Carmen: Eu cred că toți vedem liber. Pentru că ne-am născut liberi. Din păcate, societatea are mijloacele ei de constrângere și învățăm să trăim privați de libertatea care ne caracterizează în mod esențial. Așa că mi-e foarte greu să descriu  cum simt eu ceva ce mă definește. Și ne definește pe toți. Dar dacă ar fi să-ți spun totuși ceva despre libertatea în care eu cred, atunci cred că ar fi mai bine să mă opresc asupra dreptului de a fi liber. Un drept la care mulți renunță benevol. Și asta mă revoltă. Pentru că, e adevărat, suntem oameni cu obligații. Fiecare dintre noi merge la muncă, e constrâns să se îmbrace într-un anumit fel pentru a fi credibil, e nevoit să respecte termenii unor angajamente. Dar niciunul dintre acești factori nu trebuie să aibă importanță atunci când vine vorba de felul în care gândești. Și voi vorbi acum despre manipulare. Dacă gândești totul cu mintea ta, nu poți fi manipulat. Dacă treci totul prin filtrul judecății proprii și nu înghiți adevăruri servite reci, atunci nu poți fi manipulat. Și eu asta judec, de fapt, la cei din jur. Faptul că se lasă manipulați și refuză să vadă lucrurile așa cum mintea și sensibilitatea lor le-o impune. Că renunță la adevărurile lor pentru a le îmbrățișa pe ale altora. Și atunci… manipularea își îndeplinește scopul. Așa ajungem să fim săraci. Așa devenim masă de manevră. Refuzând să gândim liber.

R: În situația de astăzi crezi că a avea curaj să începi așa ceva e nebunie curată sau judecată dreaptă?

Carmen: Nu cred că asumarea libertății e o nebunie. Dimpotrivă. Asumarea libertății e un scop în sine. Evident că într-o lume care funcționează potrivit principiilor manipulării, îți asumi niște riscuri. Care pot fi mari. Sau mici… Dar satisfacția de a vedea că lucrurile se întâmplă așa cum tu ai crezut că se vor întâmpla e de nedescris. Și atunci, eu  cred că orice risc pălește în fața satisfacției despre care îți vorbesc. Nu știu… Cred că lucrurile s-ar simplica mult dacă fiecare dintre noi am face un experiment: să alegem o zi pe an în care, de când deschidem ochii și până adormim, să facem exact ceea ce simțim. Uitând constrângerile și părerea altora. Cred că efectele ar fi miraculoase. Și am dormi mai bine. Pentru că adevărata satisfacție de a trăi constă în a face exact ceea ce simți, în acord exclusiv cu propria-ți conștiință. Limitele libertății noastre sunt limitele conștiinței noastre. Restul e poveste.

R: Crezi că vor mai încerca și alții să fie liberi?

Carmen:Nu cred că vor încerca și alții să fie liberi. Știu că vor încerca și alții. Pentru că vine un timp în orice poveste când eroii trebuie să lupte cu balaurul. Și cred că trăim un astfel de timp. Sunt o optimistă. Informată, evident… 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s