M-a prins Zelist aseară de mână…

Da, aseară n-am avut ce face și m-am agățat de topul de la zelist. Și am bântuit pe el ca o stafie în urmă de noapte preț de vreo trei ore așa. L-am văzut pe Năstase, ha ha ha, cu blog pe subdomeniu pe loc fruntaș și i-am analizat frecvența postărilor de pe vremea când era închis. Știți că am ajuns să cred pe baza a ceea ce am văzut că n-a fost la pușcărie, mai degrabă în vacanță, pe o insulă plină cu banii lui, era mereu așa relaxat, așa ordonat, regulat, stăpân pe domeniul lui. Mă uitam cu stupoare și cu amuzament total, sincer și nealterat la cum pot fi oamenii. Ce ființe opuse. Și da, eternul blog al lui Tudor Chirilă la blogspot, un lider la orice oră din zi, și mai ales din noapte, departe, la ani lumină fața de următorul, schimbătorul la față, și nu numai, suveran al unui segment de populație enorm și îndobitocit, pe numele său din spatele scenei, Ciutacu. Victor Ciutacu. Și multe ar mai fi de spus dacă nu mi-aș da seama în clipa asta că prin ceea ce scriu acum îmi fac mie un deserviciu și lor un mare și nemeritat serviciu.

Mai bine spun ce am eu notabil pe ziua de astăzi. Jumătate de zi o tai pentru ca așa se face duminica, se împarte cafeaua, se schimbă o vorbă, timpul iese pe geam și nu spune niciodată când pleacă. Un prânz scurt fără motivație. Mi-am prin urechile și mâinile și ochii încercând pentru a doua oară în ultimele trei zile să conving un fier să funcționeze. Firește că m-a refuzat așa cum s-a obișnuit să facă. M-am supra enervat. M-am încălzit de la starea asta. Nu mai am vlagă așa că închid două trei ore la magazinul meu, adică la blog, și mă combin cu un film bun, despre care, dacă aveți ceva de dat (ca) exemplu, vorbiți acum și aici, eu o să intru să văd. Pentru astăzi nu mai vreau fiare. Nu mai vreau deloc. La naiba cu ele.

Poate revin spre târziu în noapte când pun de o cronică diferită, amuzantă, critică, tocmai bună de consum, ca o tocăniță semi-caldă, în sud de toamnă, chiar din vârful muntelui meu provizoriu. Probabil că nu va fi citită dar promit să o scriu mai hazliu și mai la obiect decât ce se scrie la gsp, site care moare pentru sport, exact în același timp în care nu face nimic pentru el. Victorie.

Anunțuri

8 gânduri despre &8222;M-a prins Zelist aseară de mână…&8221;

  1. Prietene, Ciutacu scrie un blog de ziarist. Scrie meseriaș ca frazare, ca logică a textului, nu pune floricele inutile și își corectează produsul de parcă l-ar face editorial într-un jurnal de mare tiraj și mare ținută. Singurul lui cusur e că se crede genial și o afirmă cu glas tare. Ceea ce nu înseamnă că nu este.
    Citește blogul lui Daniel Bejan – Mordechai. Îl găsești la mine, în blogroll. E blog de prozator curat. Savuros, inteligent, înțelept, uneori poet în proza lui.
    Blogul lui Chirilă… iartă-mă, dar eu tot mai cred că e un soft-kitsch, bine mascat.

    Un sfârșit de duminică plăcut, Ratzone!

    • il citesc
      nu mai vorbesc de niciun ciutac sau chiril. ia gata. ciutac este mult prea plin de el. il urmaream acum ceva ani. si lui chiril i am citit exercitiile si nu s deloc rele
      un inceput de saptamana excelent. voie buna

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s