21:37

21:37

lumea circula prin trenuri imaginare
si cand trebuie sa dovedeasca destinatia
se intoarce cu privirea spre geam
si cauta sa iasa din senzatie…
ce dor mi-e sa fiu liber sa simt cand trece asta prin mine
imaginatia e o planta
pe care lumea se catara
fara sa stie de ce
am văzut oameni care se dezbracau de fericire
ca să meargă liberi
si să nu-i mai urmărească
am stat ascuns între sâni imenți plini de mucegai
până ce i-am văzut întorcandu-se
fără direcție
liberi și nefericiți
și atunci și-au îngropat libertatea
pe drumul pe care n-au apucat să-l termine
acolo plantele vorbesc mereu în culoarea fericirii
ploaia pluteste pe deasupra apei ca o picatura de regret
pluteste in gol senzatia
oamenii par aproape
in gol
fara echilibru
un om nu atinge soarele fara sa fie sarutat
soarele nu saruta oamenii care nu stiu ca traiesc
exista un soare pentru lungimea fiecarui picior
ne intindem dupa el pana dincolo de noi
pana cand nu mai auzim ca se face noapte
si deschidem dimineata ca pe o taraba proaspata
glasul serii devine conjugat de un tăcut imperfect
ca un cer plin
vad noaptea ca pe o sticla destupata
prin care timpul isi pipaie meticulos vertebrele
ca un ceasornic deghizat
iar la final (ne) inchide

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s