Vine popa cu botezu’

Nu apucasem și eu să mă dezmeticesc așa cum trebuie, că și aud că vine popa cu botezul. Nu nu o să stric un cuvânt așa cum e „preot” pentru a-l atribui acestor specimene. Nu știu cum se face dar popa cu botezu vine în fiecare lună, încasează 10-15 de la fiecare casă, nu știu ce spune el acolo, vine până la poartă, ia ce crede că i se cuvine, că deh…el e slujitorul domnului, care domn, dacă este, este peste tot, în orice colț al universului construit din pământ și pe pământ, nu la popa în buzunar.

Șase, vine popa! Mamaie umbla cu banii în buzunar de câteva zile că…vine popa pentru sărbătoarea care, cică, e mâine. Nu știu ce e mâine. Habar n-am și nu cred că e ceva. Vine popa să colecteze periodic.

Parcă credința era liberă și nu era pe bani, la fel ca și libertatea, de altfel, parcă nu trebuie să plătim atât de mult pentru credința noastră. Mamaie  spune aproape mereu că are bani de dat la popa, la ce pomenește el, chit că o face, chit că nu, el are de luat bani, nu stă nimeni să-l verifice. Dacă înmulțim asta cu 500 de persoane, așa pe puțin, atunci am înțeles cine e popa cu adevărat și pentru ce prestează el. Dar stați…

Primesc chiar în acest moment o informație pe surse. Nu o să le divulg identitatea, îmi protejez sursele. BOR a luat ieri o hotărâre de maximă importanță pentru țară. După ce, conform articolului din Times New Roman, Poliția Română a declarat că elevii care nu vor lua bacul din a treia încercare, vor fi automat înscriși în cadrul forțelor de poliție, Biserica Ortodoxă Română, vine tare din spate și declară că a tocmit cu guvernul să organizeze, prin intermediul Ministerului Educației, care nu are, însă, niciun cuvânt de spus în această chestiune, a patra sesiune de bac iar elevii care nu vor lua bacul nici din a patra încercare, vor fi automat înscriși la Școala de Popi. După ce vor termina, vor avea de înfruntat două probe de aptitudini practice. Prima dintre ele este „mâna lungă”, iar cea de-a doua este verificarea de cont bancar, verificare care se cronometrează.

Mergeți cu popa!

Anunțuri

19 gânduri despre &8222;Vine popa cu botezu’&8221;

  1. Nu stiu daca sa rad sau…. Tocmai ce spuneam aseara intr-o conversatie cu iubita ca mi se pare aiurea strangerea asta continua de fonduri (nici nu mai conteaza ca banii se duc sau nu unde trebuie…). Chiar daca s-ar duce banii in biserica, nu voi intelege niciodata de ce bisericile sunt imbracate in marmura, aur etc, iar cei care vin la biserica sunt oameni saraci poate, fara bani poate, disperati poate… Iisus nu a avut decat o carpa cand a fost rastignit. Iisus a fost omorat si umplut de sange. Nimic din ceea ce se intampla azi nu reprezinta ceea ce a fost atunci, pe vremea Lui…

  2. Maria Theresa a interzis bisericii imixtiunea în școlile pe care habsburgii le-au clădit în Banat, în perioada iluminismului theresiano-josephin. Imperiul se considera unul laic. După 1918 România Mare s-a pus pe construit biserici. Prostirea poporului cu instrumente statale medievale.
    Taxa de cult e obligatorie la înhumare, chiar și pentru necredincioși. În privința asta și ortodocșii și catolicii de la noi au aceeași concepție. Nici o schismă. O dictatură a bisericii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s