Lecție de viață – de Ancuța T

Am mers la o petrecere, într-un loc în care oamenii sărbătoresc, dansează, uită de toate. M-am aşezat la masă cât am putut de neobservată, însă nu m-am cufundat în ale mele, ca de obicei. Ceva mi-a atras atenţia. Sau, mai bine spus, cineva. Nişte ochi mari azurii cufundaţi într-o tristeţe profundă, un trup mic şi plăpând cât o mână de om, buze mari şi conturate în ciocolatiul pielii şi părul blond. Avea şapte ani şi se numea Larisa, asta ştiam fiindcă am îndrăznit într-un târziu să mă apropii de inima ei micuţă. Ea nu se afla acolo pentru acelaşi motiv ca şi noi. Iar oamenii ceilalţi radiau aşa tare încât firava copilă aproape că nu exista.

Îl însoţea pe tatăl ei, un om sărac, ridat, brăzdat adânc de greutăţi, încărunţit din vreme, care se afla acolo pentru a câştiga bani, mai avea încă patru copii acasă şi o soţie bolnavă. Cânta, n-avea şcoală, cânta din plăcere, să mai uite amarul şi să câştige pâinea. Uimitor era că a sa fiică nu se dezlipea nici un moment de el. Avea ochii plini ca valurile tumultoase ale mării, plini de îngrijorare la fel ca ai tatălui, era aşa de expresivă că nu-mi puteam lua gândul de la ea şi nu mi-aş fi putut-o ierta să nu scriu despre asta. Era ca şi cum nu voia să-şi lase părintele singur şi împărţea amărăciunea vieţii cu el. Avea doar şapte ani.

La şapte ani eu nu ştiam când e dimineaţă sau seară, zilele erau interminabile, zburdam de colo-colo. Mai erau copii prin jur, însă cu toţii se temeau de ea. Era îmbrăcată în hăinuţe subţiri, aproape tremura din când în când, încălţămintea îi era mică şi picioruşele vineţii, nu era aşa „modernă” ca ceilalţi, deci nu era bine-venită în grupul lor, o priveau ca pe un monstru, deşi era doar un suflet blând, vinovat că s-a născut fără posibilităţi. Deci, din păcate, astăzi până şi copii sunt educaţi de către bani. Nu îi era foame, nu îi era sete, doar îşi menţinea poziţia, aceea de a-i ţine braţul tatălui cu ale ei mâini şi a nu se clinti nicidecum de acolo. Şi mă uitam, aproape scrâşnind să nu plâng, cum omul acela spăşit de griji se lumina îndată la faţă de fiecare dată când îşi săruta pe creştet copila. Se simţea mândru şi bogat şi uita de toate. Fiica era mândră cu tatăl, tatăl era mândru cu fiica.
Atunci m-am gândit la tatăl meu, uneori mă enervează sforăitul lui care zguduie toată casa, iar de acum, n-o s-o mai fac, poate într-o zi o să vreau să dau orice ca el măcar să mai respire.
Atunci, am primit o lecţie de viaţă pe cinste, am văzut din nou cât sunt de bogată neavând nimic şi cât de săraci sunt unii având totul.

Realizat de Ancuța T!

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Lecție de viață – de Ancuța T&8221;

  1. Îmi amintește de o petrecere la care am fost și eu în Bogota și unde o întreagă familie cânta. Cel mai mic membru al ei nu cred că avea 4 ani, dar cântând toți păreau atât de uniți și de veseli încât nici o armată nu i-ar fi putut înfrânge…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s