Scrisoare deschisă către SIE de Moise Guran

Moise Guran, în calitate de cetățean al României, a simțit să facă un demers sincer către SIE pentru ca acest serviciu secret, atât de secret, că nu știm exact cu ce se ocupă, să nu mai tacă în continuare și să ne explice, printr-o poziție oficială, cum stă, de fapt, toată treaba. În calitate de cetățean al României manifest acord total față de punctele de vedere exprimate de Moise Guran, în articolul de pe biziday.ro, articol despre care spun, fără nici cea mai mică urmă de îndoială, că este CEL MAI BUN material, atât jurnalistic cât și ca factor onorant pentru Societatea Civilă din România care, se pare, că se ocupă de monden, după care va veni să-și revendice poziția. Domnilor din Societatea Civilă știu că nu vă e rușine, pentru că sunteți FOARTE nesimțiți/liniștiți, dar ar trebui să vă fie maximă Rușine. Domnule Moise Guran aveți cuvântul:

„În cazul acuzaţiilor candidatului spion nu poţi să taci. Tăcerea ta este una vinovată şi, mai important, prelungeşte, peste timp, o vinovăţie pe care poate nu o mai ai. Comunicatul pe care l-ai dat azi e un alt mod de a tăcea. Nu este admisibil ca, după ce şeful statului – aşa cum o fi el, cu scopurile electorale sau de alt fel, pe care le-ar avea – acuză un serviciu românesc de informaţii că ar fi încălcat Constituţia, acesta să spună că e secret ce a făcut şi că nu comentează. Nu ştiu şi mă interesează mai puţin acum ce impact va avea deconspirarea unui candidat la preşedinţie în calitatea sa de fost spion, dar mă interesează şi vreau să ştiu dacă un serviciu care trăieşte de la Buget, deci din contribuţia mea de cetăţean, a încălcat o serie de legi, între care cea mai importantă este Constituţia Ţării. Dragă SIE nu eşti stat în stat, depinzi de noi toţi şi eşti obligat să slujeşti interesele României, dar şi legile ei. Indiferent care ar fi motivaţia strategică pentru recrutarea unui magistrat, dacă legea îţi interzice să infiltrezi Justiţia, tu ca serviciu secret trebuie să respecţi această interdicţie. Şi asta pentru ca eu, cetăţean să nu dau vina pe tine, Serviciul Secret pentru corupţia în care se zbate ţara de 25 de ani, să nu te consider vinovat de cârdăşie cu oligarhii care au distrus economia profitând de slăbiciunea Justiţiei, să nu te fac responsabil de poliţie politică, de sabotarea democraţiei, de toate cele care au încetinit drumul ţării noastre spre NATO şi spre Uniunea Europeană. Şi, cel mai important, nu vreau, Serviciule Secret, să mă întreb dacă nu cumva eşti creatorul monstruos al unor personalităţi pe care le-ai setat şi le-ai ajutat să ajungă în fruntea ţării, ca să le poţi controla şi prin ele să controlezi ţara pe care tu, Serviciule Secret, trebuie să o slujeşti. Aşa că e târziu ca să mai taci. Nu mai poţi. Trebuie să îmi spui clar mie, cetăţeanului care te plăteşte din taxele sale, fie că preşedintele în exerciţiu al ţării a luat-o razna, aşa cum susţine premierul, fie trebuie să recunoşti că ai încălcat legea şi că ai recrutat – în mod ilegal – un procuror. Sau mai mulţi. Şi, apoi, să îţi ceri rapid şi public iertare de la cetăţeni. Doar aşa o să ne convingi că eşti azi, la 25 de ani de la Revoluţie, altceva decât Securitatea din care te tragi.”

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Scrisoare deschisă către SIE de Moise Guran&8221;

  1. Articolul lui M.G. m-a făcut să zâmbesc: atât de naiv să fie omul ăsta?!
    Nu există FOST spion. Oamenii care lucrează în spionaj pleacă în mormânt cu secretul ăsta.
    Ciudat că un jurnalist specializat pe probleme economice nu știe ce e ăla spionaj!

    • eu zic ca nu e chiar nais si e un pic constient de asta si acum vad, printre randurile asta justificate, frica lui, gestul lui de a fi inteles, mai mult decat la celelalte jocuri de culise de pana acum, ca nu exista decizii interne, fapt care si pe mine ma inspaimanta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s