Cum îți mulțumești părinții?

Asta este întrebarea mea din seara asta, orice vârstă ați avea, orice situație v-ar fi soră de viață, orice vis v-ar încerca temător, să scrieți cum să fac/facem să ne mulțumim părinții, sau, mai corect și simplificat spus, cum fac eu asta acum când chiar nu mai dețin nicio idee de a mă pune pe masa lor și a auzi acel: Bravo Bă, de care v-am spus mereu și o să vă mai spun. Acum aveți două variante: ori îmi scrieți un răspuns, ori scrieți ce/cum ați făcut voi. Dar mai mă întreb dacă e corect să ceri mai mult decât ești conștient că ai dat, sau o altă formă de a primi decât cea în care s-a oferit, adică așa mere treaba pe aici și eu am picat din cer, deși situația asta o am de mult și am același răspuns NUL la ea. Acum am pus-o, mai direct decât era cazul s-o fac, și pe blog. Poate mâine când vă relaxați la cafea, răspundeți și la întrebarea din titlu. Mulțumesc.

Anunțuri

16 gânduri despre &8222;Cum îți mulțumești părinții?&8221;

  1. Cred ca parintii sunt mandrii de orice fapt bun pe care il facem, fie el cat de mic, si ar trebui sa ii intelegem in momentul in care , desi asteptam acel „bravo, ba!” el nu vine. Probabil nu vine din mai multe motive: ori ca vor sa te ambitioneze si sa faci lucrurile si mai bine, ori ca sunt ei mai ….cum sa zic…”constipati” sentimental si nu o zic dar o stiu in sinea lor. Ai mei se incadreaza in ambele categorii, si eu fiind o detinatoare de titlu din a doua categroie :)) ii inteleg si imi vad de treaba mea, in continuare, caci stiu ca in sinea lor sunt mandri. Be fresh with them…asta e parerea mea personala.

    • cred ca nu stiu sa fie mandri sau nu stiu ce e aia sau chiar nu vor
      nu stiu cum sa l spuna, nu stiu ca e nevoie de el, stiu doar sa zica ce si cum nu e ok, nu faci, etc etc
      p.s. exemplu clar:
      ezit de cateva luni sa mi scot volumul, adica am discutat, l-am stabilit, ne-am inteles la contract, tot, treaba, socoteala
      de ce?
      pentru ca tata nu da un bun gaurit pe cartile, nici nu stie cum arata, nici ce e in ele, si eu, ambitios, mi doresc ca el sa stie, sa vada macar 2-3 pag din ele
      gresesc?

      • Eu zic sa ai rabdare cu ei. Poate da, nu stiu sa arate, dar asta nu inseamna ca nu sunt mandri. Don`t be hard on them, pana la urma un tata si-o mama avem, si o sa-i regretam amarnic cand nu-i vom mai aveam langa noi, chiar si doar pentru a ne critica. Rabdare, si invata-i tu sa se exteriorizeze daca ei nu stiu sau n-au invatat pana acum. O sa se dea pe brazda la un moment dat 🙂 trust me

  2. Activitatea de-a mulțumi părinții e una pasivă. Adică trebuie să lași să treacă atâtea decenii peste tine, până ce începi să le dai dreptate fără niciun efort.Totuși, rămâne o zgârmă de 1% unde nu vă potriviți. Acolo trebuie nițel lucrat, asupra lor. Fac ei păsulețul ăla mititel în viitor. Faci și tu cei 99 de păsuleți în trecut. Acum sunteți pe-o mână: ei au progresat UNU, tu ai regresat NOOȘnOO. La prima vedere, tu ești o maimuță. La a doua, observi, cu oftică și înjurături, că ei aveau dreptate. Progresul real, armonic cu universal, e un păsuleț. Restul e fluturi în stomac, în cap și pe lampă.
    Cel mai bun prieten și sfătuitor omenesc și literar acum e mama. Păi mă-ta a fost profă de română! Nu. Asta e foarte puțin important. Abia acum vorbim aceeași limbă, a copiilor care nu se simt orfani.

  3. Daca un parinte nu e multumit sa-si vada copilul ferict, inseamna ca nimic nu-l poate multumi. Si nici un copil nu trebuie sa traiasca avand sentimentul ca e dator sa-si multumeasca parintii. Ca doar nu vorbim de o datorie la care se aplica dobanda si penalitati, vorbim de suflete care trebuie sa-si gaseasca implinirea si suflete care trebuie sa accepte aceasta implinire, chiar daca e altfel decat spun etaloanele proprii.

  4. Parintii mereu vor fi mandri de noi, indiferent de ce-am face noi.
    Mi se pare si mie cateodata ca nu ii voi putea multumi niciodata, ca nu le nimic din ceea ce fac, dar nu a fost asa. Parintii sunt parinti, nu-i putem schimba, nu ne ramane decat sa ne multumim cu ceea ce avem. Trebuie sa-i iubim asa cum sunt ei.

    Te invit pe blogul meu: http://apparentsecrets.wordpress.com/

      • Eu cred ca, in general, parintii fac (sau ar trebui sa faca) diverse lucruri pentru copiii lor neconditionat, fara a astepta ca, in schimb, acestia sa actioneze/reactioneze intr-un mod care sa-i multumeasca pe ei. In opinia mea, cea mai mare multumire a unui parinte (si vorbesc din experienta) este sa-si vada copilul multumit, fericit chiar daca acesta nu face lucrurile care i-ar placea/ar fi mai aproape de convingerile sale/de conceptia sa vis-a-vis de succesul in viata. Fii tu multumit de ceea ce faci/ceea ce esti si sunt sigura ca parintii tai vor fi convinsi ca ceea ce au facut pentru tine nu a fost degeaba. Pentru mine, de exemplu este mai important sa-mi vad baiatul fericit explicandu-mi despre „verticala lui Zidane (sau o fi Mesii??)” desi, sincera sa fiu as prefera sa-mi explice cum e cu Binomul lui Newton. Cat despre nemultumiri, acestea pot proveni si din faptul ca ei nu inteleg cum ceea ce faci tu te poate face fericit, din frica de a nu suferi tu o dezamagire.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s