Noi dăm banii din mână-n mână

Nu există nicio o cale corectă, sau, dacă vreți, legală, prin care noi, românii, că doar pentru noi mă doare sufletul, de aceea am și spus că soarta prefer să nu mi-o hotărăsc eu decât să văd maimuțăreli comandate la TV și la principalele buletine de radio, și tot numai și numai pentru noi, pentru ce a mai rămas din națiunea asta înrobită, pentru ce a mai rămas din națiunea asta sufocată și asaltată de lucruri inutile, lucruri care nu te fac nici mai deștept, nici mai frumos, nici mai prost, nici mai urât, te fac doar să nu (te) gândești la ceea ce trece pe lângă tine, să devii mai nepăsător, mai aproape de forma și conținutul unui plastic sau al unui fier, lucruri pe care noi le considerăm importante și de prezența cărora ne condiționăm existența, ne îndatorăm inutil, uităm absolut tot ce este legat de spirit, pentru că, în noua generație, asta e o dovadă de prostie, în timp ce căutăm să inventăm fel și fel de lucruri, de tipuri de mâncare, de tipuri de biciclete, de accesorii, piața de accesorii în România e mai diversificată decât oriunde în altă parte parte, pentru că, e de sine înțeles, că noi iubim să producem și să cumpăram lucruri inutile, la fel și o pleiadă de dispozitive it, de gadgeturi care nu confirmă niciodată prețul plătit pe ele, dar care se deformează și ies din uz mult mai repede decât terminăm noi creditele la bancile comerciale și private făcute pentru a le cumpăra, bănci care râd de noi și nu le putem acuza deoarece au dreptate.

Cum dăm noi banii din mână-n mână?

Pentru că românii sunt cu adevărat inventivi, ei pun bazele oricăror tipuri de servicii fără o utilitate precisă și găsesc mereu resurse, prin media și prim campanii de marketing atent creionate de specialiștii în a-ți îngreuna, ție, omule de rând, existența și a umbla cu ustensile mici dar multe în capul tău pentru a te face să vrei ce produc ei, lucru pe care cei care-l produc n-ar știi să-l facă, dacă n-ar face alegerea, corectă pentru buzunarul propriu, de a nu-și plăti niciodată angajații la timp sau cu salarii decente față de munca depusă, dar de a plăti campaniile de publicitate, de orice tip ar fi ea, nu e cazul să scriu despre asta, că nu mai termin nici la anu. Pentru că tu, ca șofer de taxi, să zicem prin absurd, nu mai ai nevoie de mașină, dar ai nevoie de flori, de mâncare grasă, de consum de vicii, în locurile pe care le crezi diferite, de abonament la Tv, de cadă cu radio, de brichetă unicat, de cheie în aur deși stai în garsonieră, de tabletă, neapărat, Samsung, pentru copilul care nu a învățat să citească și lista rămâne mereu deschisă. Acum cel care face chei în aur pentru garsoniere nu mai are nevoie să plătească pentru asta, ci plătește pentru toate celelalte făcând asta, adică împarte veniturile constant, în fiecare lună, și potrivit estimărilor stradale, adică alea în care ieși pe stradă și vezi exact cum stau lucrurile, niciodată nu are de ajuns.

Ce vreau să spun cu asta?

Vreau să spun că nimeni nu mai pune bani în piață, că facem servicii pe baza cărora singurul lucru care ni se poate întâmpla e să nu murim, ci să ne mințim în fiecare lună că a fost mai bine ca data trecută. Îmi pare rău dar asta nu se cheamă, în mintea mea de neștiutor, economie, se cheamă doar a bate pasul pe loc în timp ce le dăm șansa altora să vorbească despre concepte fantastice cum ar fi economie, nivel de trai, dezvoltare, venituri pe cap de locuitor. Dacă astăzi voi mai avea timp voi edita, dacă nu, e suficent. Aș fi putut să scriu ideea asta pentru contributors sau ziarelepunctcom, dar nu încurajez mocangeala în media, de fapt PROTESTEZ vehement, cu subiect, predicat, atribut și toate tipurile de complement față de ea. Salve

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s