Visul meu de Praga

Bună seara. Cred că m-am lovit la cap sau am ațipit fără să mă prind că se întâmplă asta, dar am realizat că eu nu am fost plecat din țară niciodată. Dacă până mai acum un timp credeam că ar trebui să mă simt stânjenit de faptul acesta, acum vorbesc liber și deschis despre asta, nu-mi tremură vocea, nu-mi frec mâinile, nu încerc să mă ascund în spatele unor gesturi repetitive și, poate, agasante, pentru cei din jur.

La magazin o bere Staropramen m-a întâmpinat cu o răceală moderată, ceea ce este foarte bine pentru că m-a dus cu gândul la Praga. Eu cred că berea asta e inima orașului Praga brăzdat de podurile frumos aranjate și îngrijite de reprezentanții orașului ceh ce fac legătura între cele două maluri ale Pragăi. Mi-am înecat visul în spuma ei. Sunt în orașul spiritului liber. Nu am de ce să mă trezesc și nici nu vreau. Mi-am luat bilete, am văzut că la Aerolines răsfață Praga au oferte foarte bune așa cum gândul sau fantezia lui mă răsfață pe mine în seara asta, la fel cum Praga poate fi foarte ușor asemănată cu un platou cu cele mai dulci păcate, la fel cum ideea de oraș fin și provocator, pe alocuri, mă pune extrem de serios pe gânduri și pe calcule. De fapt gândul ăsta provocator e cel puțin la fel de optimist ca gustul unui păcat dulce, imagine care mi se pare suficient de puternică pentru a contura forma orașului ceh din mintea unui copil care, aparent, a ajuns mai târziu la întâlnirea unică cu ferestrele imaginației.

Pentru că unele momente te fac să te blochezi, cred cu tărie că ai nevoie să ieși dintr-un mediu, să își iei destinul de mână, să zbori. să zbori din momentele închise, să îți deschizi un pic mintea și sufletul, să te plimbi și atât, mai departe nu mai există. Mai departe nu sunt decât lucruri care pot fi. Și locurile care te pot îmbrățișa și îți pot întipări pe vecie amintiri unice. Ce frumos!

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Visul meu de Praga&8221;

  1. Praga e cel mai frumos oras pe care l-am vazut! O parte din sufletul meu a ramas acolo… Nu stiu daca sau cand voi putea sa mai ajung pe Podul Carol, dar ma uit adesea la pozele facute si parca retraiesc momentele. Dar Staropramen nu prea mi-a placut. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s