Două palme de control

Bună seara. Voiam să vă transmit o senzație pe care am avut-o săptămâna trecută și de care mi-am adus aminte acum pentru că m-am intersectat cu ea. Stați, nu vă grăbiți să vă gândiți că ce mai spune și nebunu asta, fiindcă nebunu nu e chiar nebun și are și un scop pentru aceste două palme de control.

Un om curat pesimist sunt eu. Printre această stare mai am și scăpări. Săptămâna trecută și acum m-m gândit cum ar fi să nu mai fac asta tot timpul, cum ar fi să văd și altceva în afară de negru și incolor, de imposibilitate, de teamă, sentimente cu care mai mă cunosc eu. Chiar foarte bine, aș îndrăzni să menționez. Vă spun că e bine pentru organism să nu mai gândim negativ, eu n-aș fi crezut asta până nu mi s-ar fi întâmplat chiar mie, cu voia mea sau fără.

De data asta a fost cu voia mea. E bine să nu mai pui răul în față, ai mai multă energie, mai multă forță, ești mai deschis, gândești mai mult, mai repede și mai bine. Vă spune, repet, un om curat pesimist că e o senzație atât de necesară, atât de sănătoasă, dacă vreți, e un bun necesar și suficient, m-am simțit bine să-mi fac planuri curate și de viitor, aveam altă viziune aspra lor, ele aveam alt sens în mintea mea. N-am crezut că voi spune asta niciodată și acest blog îmi este cu adevărat martor în ceea ce afirm acum, dar e așa de bine să gândești că se poate.

Deci, de astăzi îmi dau două palme de control și spun că e loc de încercare dacă nu de certitudine, căci ea nu are cum să ajungă la noi dacă nu trecem prin încercări. Eu simt că e cazul să cam dau de pământ fără menajamente cu toate stările negative, să le conving să ne despărțim de tot și să o luăm fiecare pe drumul său. Să aveți o seară grozavă.

9 gânduri despre &8222;Două palme de control&8221;

  1. prietene imi dai voie sa intru si eu cu doua? ca mi-ai scos peri albi

    bat in lemn ca pana acum n-a fost nevoie dar sper ca nici tu n-o sa ma lasi la greu 🙂
    ,
    ca omul stie cand pleaca dar nu cand ajunge, si nici unde ajunge chiar daca stie unde pleaca

  2. da stiu c-ai rezistat ceva pana s-a terminat articolu🙂

    hai, nu te mai plange atata ca e un sampon bun la Wella, o sa arati de 15 si daca tot mergi la coafor si te si razi, palmutele de dupa, de la masaj, o sa faca ca primele sa-ti para curata adiere,

    vezi,, asta gandire pozitiva!🙂

  3. Ma bucur pentru tine, pentru pasul asta (e pas, nu?) si pentru vointa (am auzit ca de la ea pleaca toate). Sa ai grija de tine ca te trag de urechi in caz contrar. Hai ca-i bine deocamdata😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s