Învață limba română. E gratis.

Bună seara

Vreau să vă cer scuze pentru greșelile de limba română pe care le fac. Voi încerca să fac cât mai puține spre deloc. Cred că prin asta ar trebui să se manifeste respectul pentru acest popor, cred că în fiecare activitate care nu implică munca fizică, ai nevoie de limba română, ai nevoie să îți arăți respectul față de limba în care te dezvolți, față de limba în care ai toate gândurile, toate dorințele, toate sentimentele, toate supărările.

Învață limba română. E gratis. Mai cred că prin faptul de a-ți onora limba în care ai crescut și te-ai dezvoltat ca om, ca individ, ca practicant al unei vocații sau al unei activități de nevoie, dovedești, fără îndoială, că ai un respect față de tine, față de cei cu care intri în contact direct sau indirect. Pe mine a început să mă deranjeze când nu știm să facem acordul subiectului cu predicatul, când punem virgulă între subiect și predicat, când discutăm despre strategii de comunicare dar noi nu ne respectăm limba în care vorbim.

Limba română e ca o mamă. Nu pot scrie poeme în altă limbă. Limba română este foarte grea pentru că astăzi nu ne mai preocupă, avem facebook, avem televiziune prin cablu, avem programe care aproape gândesc pentru noi, dar care niciodată nu vor vorbi CORECT pentru noi. Limba română este frumoasă, bogată, ofertantă, din punct de vedere lexical, expresivă, cuprinzătoare, permisivă.

Limba română este limba mea și îmi place să fiu suficient de abil încât să vorbesc și să scriu corect în ea. Limba română este respectul pe care-l oferi celor care vin acum pe lume, un dar inegalabil, un dar care le va aduce satisfacție totală dacă îl vor trata cu seriozitate. Nu jigniți limba noastră, este unică în lume, este colorată, vie, dinamică, sugestivă și cred că este de datoria noastră să o învățăm corect din punct de vedere gramatical

6 thoughts on “Învață limba română. E gratis.

  1. Mai e un aspect important: punctuaţia. Am fost uimită în ultimul timp să găsesc poezii frumoase, care opresc inima în loc şi fac pielea de găină, dar cu o punctuaţie care lasă mult de dorit. Fără spaţii între cuvinte şi semne, de exemplu…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s