Îți plac termenele limită

Bună seara. Postarea asta e tare buclucașă. Am scris-o în altă formă, nu mi-a plăcut, acum o iau de la capăt. Am avut o zi bună, nu m-am așteptat la asta, niciodată nu mă aștept la asta, am doar un gând care nu-mi dă pace, dar asta e de câteva luni deja, ne cunoaștem foarte bine dar nu vom putea fi niciodată prieteni pentru că el este ca o armă de vânătoare semi-automată baikal mp 153 care vine constant după mine cu o precizie teribilă și de temut, și care are un număr nelimitat de gloanțe disponibile doar pentru mine. Cred că ar trebui să mă simt norocos. Dar n-o fac.

Mai departe spun că nu sunt deloc fanul termenelor limită, nu mă cunosc deloc cu ele, nu aș vrea să fim niciodată prieteni, nu aș vrea să aflu nimic despre ele, sper să ne intersectăm de cât mai puține ori în viața asta. Îmi place să cred că nici vouă nu vă plac. Mi s-ar părea normal să fie așa. Atunci când aceste termene limită vin pe la mine îmi blochează degetele, pare că mă mișc în reluare și tastez de mai multe ori același cuvânt, pare că rămân fără energie și până apuc să mă trezesc din starea asta, din ghearele ei metalice, revine și gândul meu care nu-mi dă pace pentru că este de o importanță colosală pentru mine, asta dacă a plecat vreodată.

La cum apar lucrurile acum nu cred că a plecat deloc, a stat la pândă, a plantat o liniște îngrozitoare lângă el, a curățat orice altă amintire sau dorință, și-a pus îmbrăcăminte vânătoare și își definitivează cea mai rea mască a sa: așteptarea. Gândul ăsta e cel mai bun vânător, simte prada, mă simte când sunt slab, mă simte când mi-am dezgolit carnea de putere și atacă când știe că nu mai pot face nimic pentru a contracara. Și întotdeauna lovește precis, însă, eu am învățat puțin din trecut, așa că nu îi mai dau satisfacție. E ca și cum aș accepta dominarea lui pozițională la jocul în care eu am inventat regulile.

De ce le-am inventat?

Am făcut-o pentru că trebuia să conștientizez momente ca acesta la adevărata lor capacitate de a mă domina, de a mă poziționa în raport cu el, pentru că doar așa pot să fiu mai pregătit pe viitor, doar așa pot să fac din asta o amintire cu care să nu fiu nevoit să trăiesc, ci doar să mi-o amintesc cu plăcere. De asta urăsc să trăiesc acest joc, aș vrea doar să-l joc, să mă deghizez și să-l las să treacă mai departe. Cu bine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s