Ce vor românii de Sărbători

Bună seara. Nu e nevoie de un sondaj comandat de Adevărul sau de oricare alt gen de presă în insolvența, care, ce să vezi, a hotărât că nu mai vrea să plătească la Stat și la partenerii de servicii, dar vrea să încaseze alți bani de la proști, adică de la noi, plus ce iau din piața de publicitate pentru a spune clar ce vor românii, acum, de Sărbători care e cam al dracului la fel de asemănător cu ce au vrut acum un an sau acum doi ani.

Românii sunt cei mai teribili vânători de reduceri de pe fața pământului. Dacă adăugăm la asta și rapiditatea cu care ies companiile în față pe facebook să ne vorbească despre reduceri, avem, firește, o societate profund grăbită să cumpere orice mai ales acum când bate Crăciunul la ușa și Iphone are o nouă ofertă pentru modelul zburător. Să nu întrebați dacă există așa ceva, că mi se va duce dracu cheful de scris.

Românii vor sănătate, armonie în lume, stabilitate, ceea ce este perfect logic pentru că în urma unui sondaj de opinie am aflat că valorile cele mai importante pentru noi sunt: cultura, omenia celor din jur, bunăstarea, credința, comportamentul civilizat, tradițiile și obiceiurile, faptul de a fi român și locul de muncă. Ca să vedeți că românii mint cu nerușinare vă spun că noi suntem pe ultimul loc din UE la cheltuielile pe activități ce țin exclusiv de zona de cultură, cam 4% din salariul lunar al celor care au un loc de muncă merge la cultură.

Ce vor românii de Sărbători? Vor să fie admirați pentru cât de bine arată din punct de vedere fizic pentru că un sondaj arată că peste 80% dintre români sunt mulțumiți de felul cum arată, motiv pentru care folosesc 4% din salariul lunar pentru produse de igienă personală, fapt pe care nu-l comentez, ci aștept reacția voastră.

Ce vor românii de Sărbători? Românii de sărbători vor sănătate, vor să le dea dumnezeu, nu știm ce, dar de la dumnezeu să fie pentru că dar din dar se face rai, cel puțin așa umblă vorba prin târg, vor să fie pace între oameni, pe niciunul dintre ei nu îi interesează, se pare, banii, dar se află pe primele locuri la cumpărat de telefoane și televizoare mai smart decât ei, cred că au o plăcere nebună pentru a lua ceva cu adevărat deștept pe care să-l controleze și căruia să-i rânjească pofticios cu mesajul că i-au arătat ei lui, ce credea că un ecran poate să le dea lecții. Mai are românul o satisfacție nebună de a-și cumpăra mașini mai rapide decât modul în care vorbesc ori scriu ori în care pot să de deplaseze pentru că trebuie să arate cine e șeful din parcare, iar de Sărbători moșul vine demult într-un BMW sau într-un Mercedes/ Audi.

Ce vor românii de Sărbători? Românii vor să cumpere ce nu au nevoie, să bea ce nu-și pot permite, să fumeze până fumul va deveni comestibil și, fără doar și poate, să cânte Guță sau Salam gratis, neapărat, gratis, nu de alta dar altfel nu își pot permite. Voi ce credeți că vor românii de Sărbători?

31 de gânduri despre &8222;Ce vor românii de Sărbători&8221;

  1. He, he! Dar ce nu vor românii de sărbători! Dacă le-am înşira pe toate dorinţele, ar trece…sărbătorile!
    Numai bine şi multe bucurii, în zilele frumoase ce vor urma!🙂

  2. Romanii de sarbatorii vor doar mancare din belsug, iar a doua zi se trezesc intr-un spital. Altii se trezesc in sant de la prea multa bautura si asa mai departe. De sarbatori la romani, asa zisa ‘petrecere’ e nelipsita. Ma simt dezgustata de atitudinea asta badarana, dar na, traim in Romania.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s