Santa Klaus zboară

Bun Crăciun să aveți. Mă trezesc și eu de dimineață să zic și să spun urări de bine în stânga și în dreapta și nu știu cum naiba fac și văd că a mai făcut Santa Klaus un gest la care s-a ridicat lumea în picioare cu alai de bocitoare plecat de zeci de ani care declară acum, când publicitatea a depășit atât imaginația cât și tehnologia, că se simt în siguranță să vină înapoi în țară. Doamne!

Ce v-au făcut oamenii omului acela, v-au spălat mințile cu Calgon de nu mai vedeți nici în stânga, nici în dreapta. Un om care își face vacanțele în paradisul din Palm Beach, din salariul de bugetar mă rog, din economiile sale, că atunci nu era salariat, unde o zi costă cât o viață în România poate să facă pe Moș Crăciun cât vrea el, nu va mai spăla asta niciodată. Dar, iată, oamenii chiar nu gândesc. Cinste echipei sale. Nu am urmărit imaginile în care domnia sa se cobora din scaunul în care l-ați așezat confortabil dumneavoastră și mergea pe stradă ca să facă pe Santa Klaus cu toată presa după el, altfel ce farmec ar mai avea.

În fine, ideea este că avem parte de o presă agresivă, de un popor agresiv cu cei care nu cred în Santa Klaus, foarte puțini, e adevărat, dar încă în viață, atât cât le-a mai rămas din ea până ce va veni podul de piatră și le-o va lua. Atât cât se mai poate, vă urez să aveți grijă de voi și să nu lăsați niciodată pe cineva să gândească pentru dumneavoastră

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Santa Klaus zboară&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s