UMBRE pe HBO Online

Bună dimineața. De când voiam să scriu despre UMBRE, de când așteptam să vi-l recomand cu toată puterea. Astăzi o fac cu forță. Avem un serial ROMÂNESC produs de HBO în care domnul Șerban Pavlu are o interpretare de excepție, un rob fabulos în viața sa dublă, prima de soț și de taximetrist și a doua de mână dreaptă a mafiei locale, concept întărit prin rolul de profesor pe care îl are asupra copilului de mafiot, un copil atipic sistemului, un personaj bine jucat, solid, argumentat, ideal pentru a a forța în unele locuri accentele de comedie neagră.

Pentru mine scenariul este atât de real și de simplu, aparent, încât este genial, surprinzător și lasă mult spațiu pentru a fi digerată acțiunea, adaugă constanța în a veni în fiecare segment al serialului noțiune de inedit al ludicului chiar dacă totul este crud. Am zis să găsesc un cuvânt pentru scenariu și pentru interpretarea lui Șerban Pavlu iar cuvântul nu poate fi decât: versatil. Aș mai zice și că e surprins atât de bine un bucurești al contrastelor, al fragilității aparențelor de zi cu zi și că acest fapt e atât de ușor de încercat dar e cumplit de greu să fie reușit pe camera de filmat condusă, cu o mână de profunzime și cu una de, aparent. frâu liber al firului descriptiv de Igor Cobileanski și de scenaristul Bogdan Mirică.

După mine, fiecare personaj are o lume și o umbră a ei care se formează ca paravan al absenței din prima lume, o să vedeți serialul, despre care cei de la HBO Europe spun că e cel mai complex serial realizat de HBO în România, și o să înțelegeți perfect ce spun. Mai adaug fapt că antiteza fermecătoare în care e pus Relu, personajul principal, cea de băiat bun-băiat rău este una din umbrele permanente ale acestei producții bine închegată, marcă înregistrată, dacă vreți, HBO, pe care o puteți urmări în fiecare duminică pe canalul acesta dar și gratis pe site-ul hbo la o calitate excepțională. Deci fuguța pe site ca să discutăm despre serial. Vă las aici distribuția completă plus rolurile importante ale actorilor prezenți.

Șerban Pavlu (Toată lumea din familia noastră, Câinele japonez), Maria Obretin (Funeralii fericite, București Non-Stop), Andreea Vasile (De ce eu?, Q.E.D.), Dan Hurduc (În derivă, Domestic), Mădălina Craiu (Blu, Poarta Albă), Gabriel Huian (Principii de viață, Marilena de la P 7), Doru Ana (După dealuri, Visul lui Adalbert), Dorel Vișan (Balanța, Despre oameni și melci), Ștefan Velniciuc (Frații Jderi, Șobolanii roșii), Sergiu Costache (Domestic, Funeralii fericite), Andi Vasluianu
(Rămâi cu mine, Despre oameni și melci), Gabriel Spahiu (Visul lui Adalbert, Lampa cu căciulă, Toată lumea din familia noastră), Diana Cavallioti (O vară foarte instabilă, Întâlniri încrucișate), Sorin Cociș (Domestic) Cu bine !

8 gânduri despre &8222;UMBRE pe HBO Online&8221;

    • corect, corect, nu seamănă pentru că e atât de bun încât nu are cum. cred că va fi la fel de bun ca miniseria true detective, pe care daca nu ai vazut-o e musai s-o faci
      salve🙂

  1. Chiar n-am avut nici-un chef de un nou serial romanesc, dar o sa-i dau o sansa sa vad ce poate, mai ales daca il compari cu true detective, cu cine seamana actorul principal romanesc cu : Matthew ori Woody?🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s