Alt Love Building

Bună seara. Aș vrea să spun că îmi place atât de mult Alt Love Building în regia Iuliei Rugină din tot ce am văzut până acum despre el, din tot ce am citit, din tot ce am ascultat despre filmul acesta încât știu că vreme multă nu va trece până va fi disponibil online.

Acum știu că o să ziceți că se poate vedea la cinema așa cum e normal dar pentru mine cinema-ul e scump, chiar dacă spunând asta o să îmi iau înjurături și multe critici, eu tot o spun. Cred că e mai bun decât primul, mai stăpân pe mijloacele de exprimare a exercițiilor de reparat relații, cred că e așa solid pentru că oamenii din el petrec mult timp împreună și mi-a plăcut extraordinar de mult ce a spus Alexandru Papadopol la Adevărul Live cum că el își consideră cursanții colegi de scenă și că mulți dintre ei sunt foarte buni și că au deja la activ două filme de lungmetraj și câteva scurtmetraje. Ce frumos vorbea despre ei, ce frumos, ce viu, ce familie unită.

Știu că în curând va fi de găsit prin online, știu că nu se face așa, știu că filmul acesta merită văzut la cinema, știu că oamenii noștri se feresc de filme românești, din păcate, știu că mi-aș dori să facă o mini serie Love Building, cam opt episoade așa, căci am înțeles că asta le-a trecut prin minte. Să dea Domnul. Poate vor face asta după modelul Umbre produs de HBO, o producție în care se investește continuu și cred că pariul acesta le va ieși. Dar asta e mai greu de realizat în cazul unui film independent cu buget limitat creat pentru public cu un stil un pic comercial, cu o voce distinctă și unită. Poate cine știe… Vă las cu vorbele Iuliei Rugină: „Dacă n-ai bani să faci un film, e bine să ai prieteni”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s