Ne-au legat ca pe animale

Bună ziua. Dar ziua nu e așa bună. E mare nebunie cu cardurile de sănătate dar nimeni nu scrie despre asta. Se pare că se acceptă doar pentru că așa spune medicul. Mă rog au încercat anumite organizați să ne scoată de sub acest jug dar au eșuat. Cred că se mai poate scăpa de cardul de sănătate cu o adeverință sau ceva care să servească la a nota operațiunile pe care le face un medic pacientului său. Treaba e complicată și dureroasă pentru cei care gândesc.

Ne-au legat ca pe animale. Dacă pe voi nu vă dă mâna să scrieți, aflați că eu scriu despre asta. Dacă pe voi nu vă deranjează asta, pe mine mă deranjează. Dacă pe dumneavoastră nu vă doare, pe mine mă doare foarte mult. De ce mă doare? Pentru că acest card de sănătate este fratele mai mic al cipului RFID care ne va fi implantat și nouă în câțiva ani, pentru că toate informațiile de pe acest card sunt personale, pentru că toate intervențiile asupra organismului uman pot fi accesate cu un simplu click și, prin urmare, modificate în funcție de interesul instituțiilor libere

Ne-au legat ca pe animale. Acest card de sănătate ne transformă, practic, într-un număr, într-un cod de bare așa cum vedeam, până nu demult, în filmele SF, filme care sunt făcute din realitatea la care noi nu avem acces și atât timp cât se întâmplă asta, pentru cei care fac jocurile, așa cum este acest card de sănătate, diabolică invenție, aș adăuga eu, este foarte bine.

Cine câștigă de pe urma acestui card de sănătate? Guvernul și președintele pentru că mimează ajutorul față de sistemul de sănătate pe care fiecare dintre cele două instituții au declarat de fiecare dată când au avut nevoie de susținerea maselor că îl vor susține. Poșta Română va câștiga o grămadă de milioane de euro, fapt care va fi o gură de aer proaspăt pentru ei pentru că ei au fost cei care au distribuit cardurile. Instituția numită CNAS, instituție pe care eu nu o văd bine, mi se pare suspectă, mânjită în toate direcțiile și bolnavă. Mai adăugați dumneavoastră dacă credeți că mai este ceva de spus.

Cine pierde de pe urma acestui? NOI. Cu bine

16 gânduri despre &8222;Ne-au legat ca pe animale&8221;

  1. Dezinteresul nostru, al românilor față de lucrurile importante e patologic. Eu nu mă mir deloc. Mă întristează însă, deoarece sunt conștientă că dezinteresul ăsta general va avea urmări deloc plăcute.

    • esti elegantă. practic pana la ccipul RFID mai este un pas. stii de fapt ca eu n am scris cel mai grav efect al acestui card. se va stii cine ce bolală care, ce organe vitale are funcționale plus situația materială a fiecăruia. de aici fă calculele. suntem tare proști așa ca nație

  2. Încă nu există aparatura necesară pentru a folosi acest card şi nici nu va exista atât de curând, din câte am înţeles de la medicul meu de familie.
    În altă ordine de idei, o altă răpire a libertăţii. Ce ne va mai rămâne?

Lasă un comentariu