Oare cum e să ai bani

Bună seara. Știu că ne-am gândit cu toții la asta chiar dacă suntem dispuși să admitem asta cu sinceritate în mod public și deschis sau ne ascundem ca ființe cu teamă ce ne găsim pe acest pământ, știu că ne-am gândit cu toții cum ar fi să avem bani, să nu fie nevoie să ne facem griji de facturi, de mâncare, de transport, de curățenie, de mașina pe care o conducem și lista poate continua, dar eu nu pot să mă țin de mâna ei până la final.

La naiba, cred că dacă am avea bani, nu ne-ar interesa să conducem și poate că ar părea în cercul în care am fi oameni de afaceri respectați un gest pe care îl fac oameni slabi și mici sau poate că ne-ar știrbi din autoritate. Nu cred că ne-ar păsa de cât costă hainele de pe noi, dar ne-ar păsa de locul de unde sunt cumpărate, ne-ar păsa până la starea de obsesie de prețul care se plătește pentru ele. Încă nu m-am decis dacă ne-ar păsa de faptul că am putea să trimitem pe altcineva să ni le cumpere sau am prefera să mergem chiar pentru a putea fi observați în toată splendoarea banului curat, în toată lumina și puterea lui.

Nu cred că ne-ar păsa de casa noastră prea mult, poate doar de câți metri pătrați are sau de ceea ce se ascunde în seiful de etaj. Nu știu de la care etaj exact că ar fi mai multe, ar fi mai multe camere, ar fi mai multe dormitoare și ar fi o grămadă de oameni care s-ar ocupa de ele și ar alege pentru noi aproape totul, de la lenjerii de pat până la tipul de ață dentară. Noi ne-am dori să fie de calitate, noi nu ne-ar preta la mizilicuri și chestii minore, noi am fi conectați la mișcările de la bursa americană și la cele din parlament.

Dar oare cum e pe lumea asta să nu ai griji legate de bani și dacă se ivește vreo problemă s-o acoperi tot cu… da, tot cu bani. Cum ar fi să poți merge oriunde în lumea asta, să te bucuri de cadouri scumpe, să plătești orice companie de pe lumea asta să stea lângă tine doar pentru că vrei și e cazul să arăți că poți. Cum e să ai n feluri de mâncare și să iei o înghițitură iar bucătarii tăi să se panicheze pentru asta, să creadă că nu au gătit bine, apoi să mergi în cameră să te întinzi pe cuverturi de pat 3D, să stai un minut și să te ridici și să se panicheze toate menajerele, să se teamă teribil că nu au aranjat patul cum trebuie sau că nu este cuvertura care trebuie.

Și, de la înălțimea sumei de bani pe care o deții, să nu spui nimic, să te urci în limuzina cu doi șoferi și să pleci, iar toți cei din casă să se agite de mama focului până data viitoare când vei ajunge acasă. Iar tu să nu te gândești la ei, ci doar la câte goluri va da Messi în seara aia doar pentru că îți place cum joacă.

Oare cum e să ai bani de fapt? Cu bine

12 thoughts on “Oare cum e să ai bani

  1. Dar, oare, cum e să te afli într-o situație în care nu-ți sunt de folos banii, oricâți ai avea? La asta te-ai gândit?
    Ref. la postul anterior. Nu revin. Aș jigni un comentator și ar fi nedrept și nepoliticos.

    • m-am gandit ca cineva s a gandit la asta si daca se aude din timp de situatie, ea se poate evita. e vb de o cauza naturala dar cei cu bani o detecteazăla timp
      ref la post: știu ce spuneți deși eu i-am replicat ca și cum n-aș fi inteles ce a spus

      • Să nu-l luăm pe St. Jobs de exemplu, că ăla am înțeles că a vrut să se trateze de cancer cu medicină alternativă. Să-i luăm pe actorii ăia mari și bogați care s-au îmbolnăvit și-au murit. Cu toate milioanele lor de dolari.
        Dar problema noastră nu e să avem bani cât să nu mai știm ce să facem cu ei, ci să avem bani ca să ne ajungă de la un salariu la altul, plătindu-ne inclusiv mici plăceri și sau vicii. Pasul doi ar fi să și pui ceva deoparte. Pasul trei – să pui deoparte suficient cât să fie semnificativ, pentru că dacă economisești 100 lei pe lună nu înseamnă nimic. Mai bine îți cumpărai două cărți sau o pereche de ciorapi mai jmekeri.

        ref la ref🙂 nici prea diplomat nu e bine, că te ia lumea de fraier.

  2. Ai avea şi mulţi, foarte mulţi prieteni, care ar dispărea, frumuşel, atunci când nu prea ai mai avea aceşti bani… Şi nu ştiu dacă preocupările ţi-ar mai fi atât de interesante, s-ar schimna obiectivele, ţelurile în viaţă…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s