It’s Kind of a funny story

Bună să vă fie inima. Știți filmul acela pe care l-am pus în titlu? Sper că da. Ia să vă dau un exemplu din viața mea, mă rog, din simulacrul acesta pe care îl definesc ca fiind o formă mai degrabă alternativă de viață decât o existență.

Îmi spune un domn ca să scriu la un concurs, de fapt, îmi spune regulat să fac asta dar eu nu scriu. Ieri i-am zis de ce nu o fac. I-am zis că eu nu câștig niciodată nimic. Apoi i-am promis că scriu de data asta, nu știu de ce am făcut-o, dar e în regulă, eu nu-mi explic nimic pe lumea asta. Am scris. Nu m-am implicat prea mult. Am scris pe blogul mic de wordpress. Am luat locul trei, două invitații la concert și un mesaj de la PR-ista concertului. De fapt n-am câștigat nimic. Acum am realizat că, din păcate, eu am avut dreptate mereu. Am înțeles că nu trebuie să mă abat de la ceea ce cred pentru că dacă eu mi-am format o părere, oricare ar fi ea, înseamnă că așa este.

Și, totuși, mai cred că mă înșel. Sau doar sper asta. Dar asta e chiar problematic. Înseamnă că îmi este specific, nimic nu s-a schimbat, încă un om care mai crede. Doar atât

7 gânduri despre &8222;It’s Kind of a funny story&8221;

      • Greșit! Acum câțiva ani, o scriitoare a intrat pe blogul meu, din întâmplare, și a zis că-i place cum scriu. A lansat un concurs oarecare, de proze scurte și am pus două povestiri pe care le scrisesem în tinerețe. Am câștigat. A apărut o cărțulie obscură – Antologia Premiilor Lilly, unde aveam 40 de pagini publicate (cele două povestiri), unde scriitoarea cu pricina încasa drepturile de autor. Peste juma de an, la clubul literaturii române, prezidat de – odihnească-se în huzur de liniște! – scriitorul Constantin Stan a făcut praf volumașul. Mă pregăteam să mă ridic în picioare și să-l sictiresc decent când, a zis TOTUȘI. Totuși volumul cu pricina îi pricinuia întâlnirea cu 2 scriitori, Adrian Voicu și moa. A citat din noi și peste o lună, la ședința următoare, citeam o povestire în fața unei cohorte de babalâci semi sursurzi, scriitori de bază ai literaturii române, care mai de care mai clasic cu operă nepublicată. Moșii au protestat, prin luări de cuvânt, că nici măcar n-au înțeles despre ce e vorba.Dar Costi Stan a făcut o scurtă recenzie a poveștii mele și a zis că l-am făcut fericit. O lună mai târziu, povestirea a apărut în Luceafărul.
        Când m-am întâlnit cu viitorul meu editor, am dat în el cu antologia și cu Lucefărul, ca să-l fac să citească un demo din mine. Precizez că băteam pasul pe loc în zona dramatică – 50 de ani -, adică nu mai eram material de futut și nici situația mea financiară nu-mi permitea o auto-sponsorizare a primei cărți. M-a publicat așa, degeaba și pe gratis.
        Deci: orice loc în primele trei locuri plus bilete la concert îți deschid o ușă spre nivelul următor.
        A, poate nu se dau de perete porțile imperiului scriitoricesc, pe muzică de Haendel, dar dacă cineva crapă ușa și se uită spre tine, e de bine.

      • comentariul asta în sine e o postare excelentă. dvs/tu știți ce vă doriți de la scris, eu nu. dvs/tu vă acceptați în pielea dvvs. eu mă urăsc într-un mod de nedescris tocmai pt ca am dreptate. de aici și tot ce nu reușesc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s