Eu în rolul tatălui meu

Bună seara. Am observat că vă plac foarte mult lucrurile directe, fără perdea, fără metafore, fără coloranți, În acest caz e timpul să mai adăugăm un lucru pe lista acțiunilor care mă vizează direct. Sper să nu vă plictisesc.

Tatăl meu nu are răbdare, e panicat tot timpul, se enervează repede, renunță la masă pentru că nu are răbdare să mănânce, aprinde o țigară, închide ușa tare și pleacă. Tatăl meu nu se consultă cu nimeni, nu discută despre nimic, ține totul în el și ia, în general, cele mai proaste decizii în cele mai tensionate momente. Tatăl meu nu se poate face înțeles, nu poate renunța la ideile sale fixe, nu poate renunța la obiceiuri proaste, se încarcă numai cu energii negative și nu mai poate scăpa de ele. Niciodată. Tatăl meu nu este deloc mulțumit de el.

Ați observat ceva până acum? Da, este adevărat. Eu am devenit tatăl meu. El nu mai este așa de ceva vreme, el îmi oferă sfaturi despre răbdare, despre posibilități, despre resurse, despre binele în formă pură, despre fericirea unui loc sigur în familie, despre bucuria zilei de mâine, despre depășirea propriilor limite, despre încredere. Mai ales despre încredere. Nu-mi explic când s-a întâmplat asta, când eu am devenit tatăl meu și când el a devenit mai relaxat, mai înțelegător, mai deschis. Înțeleg doar ce s-a întâmplat cu mine în acest timp. Știu că acum sunt direct răspunzător de mine și asta este, se pare, o greutate mai mare decât poate suporta interiorul meu. Dacă eu am luat rolul lui, cine a luat rolul meu? Cu bine

Anunțuri

9 gânduri despre &8222;Eu în rolul tatălui meu&8221;

  1. Îmi permit să spun..că poate nu ai luat locul nimănui și nimeni nu ți-a luat locul. E o altă piele pe care o vei da jos, cândva, cu trudă sau dimpotrivă, natural și firesc. Tu, cel care spui că erai altfel, e undeva în caverne!

  2. Ăsta e un post foarte bun.
    Tu în locul tatălui tău e normal.
    De ce? E biologic.
    Întrebarea e cum a părăsit tatăl tău locul pe care l-ai moștenit? Care a fost declicul? Cum poți tu să îmbătrânești mai repede mintal, fără să ții ritmul biologicului?
    La întrebarea din final răspunsul e – în fostul tău loc nu e nimeni. E vacant. O să-l ia careva, nu contează, important e să nu vrei să evoluezi întorcându-te pe fostul tău loc.

    p.s. blogul tău ăsta vechi sună mai bine de când l-ai deschis pe cel nou. Nu mă pricep la scris cum mă pricep la forma de sonată clasică, dar, din poziția de cunoscător al sonatei, zic că orice scriere respectă forma ABA. E o oră târzie ca să analizăm farmecul logic al discursului muzical la clasici, dar poți să-ți faci o idee dacă umbli pe google după forma de sonată – forme muzicale.
    Câteodată mă smt norocoasă că am studiat muzică la profesioniști 14 ani degeaba: așa înveți să scrii. 🙂

    • eu aș spune așa. asta este un post foarte bun, păcat că este scris de mine și păcat că este scris aici. dar pentru mine asta e de bine. eu s mic și mă simt în largul meu. de fapt am un blog și mai mic. oare cine dracu sunt eu? ați putea spune și e o oră potrivită pentru asta.
      blogul asta e chiar direct acum. exact ca-n viața. e ca o armă mută, hopa asta e metaforă, save in mind pentru zile negre, da, știu, am scris mai puțin, am scris doar direct, nu am mai postat articolele de aici, deci le vede mai puțină lume.
      dacă spui că e un post bun, eu apreciez. MULT

      • Cel mai prost lucru pe care-l scrii de enervant de multe ori este ”eu îs mic”. Așa o fi, dar asta nu ne privește pe noi. Nimeni nu-ți intră pe blog ca să i te plângi pe umăr. Toți dăm click pe o fereastră ca să respirăm alt aer. Aerul altcuiva. Și tu ne bagi țeava de eșapament în nas: eu sunt mic. Luați d-acilea dezastru! Muriți, măăăă!…
        Dar poate că nu vrem să murim odată cu tine. Ai bunul simț și mori de cinșpe ori pe zi prin bucătărie,la tine, prin dormitorul tău, dar când pornești calculatorul și te dai pe net, fii, băi, mai american!, Fă-te că nu e nicio problemă c-ai fost împușcat în ficat, în rinichi și-n toate celelalte organe interne vitale. Fă-te că singura ta problemă e că trebuie să-ți cumperi o cămașă nouă, că asta veche e plină de sânge.
        Nu știu ce cred ceilalți care te citesc, dar pe mine scutește-mă!
        Da. N-am pus virgule corect în ultima propoziție.
        Las-o așa!…

      • corect. îmi tot zic că mă lecuiesc de blog, tot zic până ce va fi așa
        dar e cam greu să uit de tot ce în jurul meu unde chiar și un american cred că ar avea probleme

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s