Sunt copil în brațele familiei

Bună seara. Lucrurile bune sunt, de fapt, lucrurile care pot fi medicament în orice secundă, lucrurile care văd prin tine și știu unde să acționeze, care știu cum să umble prin tine să nu facă zgomot, sunt lucrurile care te privesc gol, care nu țin cont de vârstă, ocupație, piele, greutatea portofelului. Dacă ele sunt adevăratele medicamente din viața noastră, atunci cei care le aduc sunt doctori de fericire. E o formă de a îmbrățișa existența în mod natural, neforțat, atent dar nu apăsat, calm și cald, dar nu mereu calculat.

Prea multă rigurozitate seamănă cu un câine antrenat să ucidă la comandă. Noi suntem oameni și suferim la emoții, la schimbări, la impulsuri, suntem oameni și avem nevoie ca lucrurile să ia forma unor injecții ce ne stabilizează pulsul sau să ia forma unei presiuni solide ce apasă o rană în inima ei iar ea se închide la timp. Lucrurile bune au nevoie de atenție, de prețuire, de repetare, dacă este posibil. Lucrurile bune nu au vârstă, sunt lucrurile pe care le iei de mână, pleci departe și nu mai privești în spate.

E momentul în care în jurul tău poate să cadă totul, nimic altceva nu mai contează, ești îndrăgostit de moment și nu-ți pasă. Știți dumneavoastră ce bine este să nu-ți mai pese? Momentul când reușești să nu-ți mai pese este momentul când ești propriul tău doctor de fericire. Mi-au trebuit multe zile să caut acest moment dar l-am găsit.

În mine e duminică. Eu, mama și tata vorbim în același sens. Noi nu o facem de obicei, suntem preocupați de cei din jur dar închidem în noi asta ca pe un animal de pradă și înghițim cheia. Eu, mama și tata vorbim în același sens pentru că, în realitate, nu ne spunem nimic. Altceva vorbește pentru noi, vorbește prin fiecare în parte, noi zâmbim, ne uităm cu ochii deschiși unul la atul, nu ne spunem nimic, suntem bucuroși, suntem deschiși ca un câmp verde pipăit de mâinile calde ale soarelui abia trezit. Suntem toți trei în același pat, e duminică, avem televizorul pe Boomerang, ne uităm la Tom și Jerry, cu un bol de floricele de porumb lângă care mâna fiecăruia așteaptă să-și ia porția din bol și înțelege fără ca noi să privim în direcția asta când e timpul să facă pasul. 

Suntem o familie în același timp, același sens, același program favorit și pentru că el rulează pentru noi, luptăm să ne acceptăm în pielea noastră.  Lucrurile bune sunt lucrurile ce leagă strâns oamenii singuri, oameni care au uitat să mai fie aproape, au uitat să mai își ia din timp și să-l dăruiască cu toată puterea celor din familie, celor care contează în tot războiul acesta al vorbelor nespuse, al luptelor interioare, în tot acest malaxor de valori și sentimente din care ieșim cu pielea găurită. Merită să faci o injecție cu un astfel de moment, o injecție pe care scrie Boomerang și pe care o recomand cu glas solid celor care au uitat să mai fie copii, celor care au uitat să se descarce de energii și celor care au frica de a se accepta.

Dumneavoastră v-ați uita la desene împreună cu familia? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce? Vă muțumesc anticipat. Să vă fie numai de bine.