Ziua când mi-am blestemat inima

ziua cand mi-am blestemat inimaDa, un fel de salutări dumnevoastră. Nu mai zic nimic legat de ziua bună. Ziua e doar un altfel de coșmar. Astăzi am înjurat tot. Astăzi mi-am blestemat fiecare organ pe care îl știu din corp cu voce tare. Diferența este că până acum n-am mai făcut-o cu voce tare. E altfel. Sună mai grav, pare mai aproape, pare că ceva din mine moare de fiecare dată când fac asta. Moare ceva, asta este chestia dar eu sunt încă bine. E ciudat cât de aproape și real și rece pare totul când zic toate lucrurile rele despre mine. E ciudat și eu sunt aproape gata.

Încă o zi ca asta și încă un post ca asta și e clar că lumea se va supăra pentru că scriu mult prea personal. Adică dacă ai lucruri de spus despre cum te simți, e bine să nu le scrii. E bine pentru că îți fug oamenii de pe blog. Știu asta, aici totul este asumat și semnat. Și, mai ales, prea personal. Nu pot să scriu despre băsescu sau despre proasta aceea care vorbește mult, prost și pe prea multe zeci de mii de euro. Nu mai pot.

Eu scriu despre mine și despre ce văd sau fac eu. Aș mai scrie despre cărți, filme, oameni, locuri. Dar nu mai pot citi, nu mai pot vedea un film, nu mai pot întâlni oameni, nu mai pot merge în locuri. Dar mai grav este că nu mai pot privi oamenii în ochii. Asta nu este chiar de acum dar este cu adevărat manifestată abia acum. Pe scurt, abia acum s-a dezvoltat ca o tumoare înfloritoare. E minunat de minunată. Aseară mi-a ieșit un rând bun dintr-o chestie, l-am pus pe blog, nu s-a prea citit, încă lumea este deranjată de la postul cu Nimeni nu te place dacă nu ai bani.

Știu că am comentarii la care să răspund, le-am citit și o să răspund la ele. Eu niciodată nu am lăsat comentariile fără reacție. O s-o fac și de data asta, doar că mai este nevoie de ceva timp. Mulțumesc.

8 gânduri despre &8222;Ziua când mi-am blestemat inima&8221;

  1. Înjuratul chiar nu te va ajuta să te simţi mai bine, din moment ce ai suficientă sensibilitate încât să îţi dai seama că îţi omoară sufletul pe bucăţele.
    Eu cred în oameni bucuroşi şi-mi plac chipurile optimiste. Dar mai ales inimile învelite în crustă de speranţă verde, cu puţin albastru ceresc. Nu îmbrăţişa suferinţa. Am învăţat că e în regulă să doară, că durerea este inevitabilă, însă suferinţa este o opţiune. Întotdeauna. Alege înţelept.
    Ştiu, există o voluptate deosebită şi în suferinţă, un fel de plăcere dulce-amară incomparabilă. Şi nouă ne place să ne scăldăm în ea, să luăm cât de multe guri putem din ea, să ne alinăm o sete de nimic. Sau să ne-o alintăm…
    Deci, precum spuneam, alege înţelept. Mai închide din când în când ochiul care plânge şi miră-te mai des cu cel care râde.
    Bineţe!

  2. Dragă Radu,

    Încep prin a-ţi trimite un link spre câteva sfaturi care mi s-au părut utile şi de bun simţ: http://epochtimes-romania.com/news/15-lucruri-la-care-trebuie-sa-renunti-pentru-a-fi-fericit–232530

    Apoi te asigur de gândurile bune pe care le nutresc faţă de tine. Peste vreo 25 de ani (cel mult🙂 ) sper să zâmbeşti înţelept când vei reciti postul la care scriu acest comment.

    Sincer îţi spun că nu vreau „să fug” de pe blogul tău🙂 însă am început să simt că nu pot aduce nici măcar o contribuţie modestă la modul în care te simţi şi la cel în care îţi priveşti viaţa şi perspectivele de viitor. În afară de a fi un om în plus care îţi citeşte postările, nu văd cum te-aş putea ajuta în lupta cu tine însuţi. Nu că ai fi singurul care se luptă cu demonii interiori, asta în niciun caz. Dacă e să fim sinceri, cam toţi ducem lupte asemănătoare, mai mult sau mai puţin severe, cu noi înşine. De ceva timp, totuşi, simt că sunt un spectator care urmăreşte, dincolo de sticlă, chinurile şi zbuciumul unui semen de-al său fără să-l poată ajuta efectiv cu nimic. Este, dacă-mi scuzi comparaţia – poate exagerată – ca un reality show în care o persoană se chinuieşte, îşi expune problemele şi trăirile (desigur că nu pe toate şi nici pe cele mai chinuitoare) iar eu stau şi mă uit pasiv la spectacol. Nu-mi place această ipostază. De aceea cred că-mi voi lua pentru un timp la revedere de la blogul tău. Sper să nu te superi. Îţi doresc din toată inima să-ţi găseşti mulţumirea în viaţă.

    Cu gânduri bune.

    • desigur. mai multe persoane au făcut asta și o vor mai face. apreciez comentariul si bunavointa de a ma anunta. stiu ca oamenilor nu le place realitatea insa problemele dovedesc cat de usor oamenii pleaca. nu de pe blog duca-se de blog, ci in general

    • true, acolo se poate ajunge. sunt oarecum siderat pe modul unora de a pleca/iesi din viata unuia care trece prin chestii grele.
      nu e deloc bine ce facem. eu as vrea sa spun ca a trecut si asta dar nu stiu…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s