Tu câte flotări faci

Pe sistemul românesc care spune să ne râdem la mine pe blog cu mine și, mai ales, de mine vă spun că am încercat să fac flotări. Ha, Ha. Nu am cum să nu râd. Am venit eu obosit de pe drum și am zis să fac exerciții de prins putere. Chestia este că eu nu aveam deloc. Dar am zis că totuși un pic de străduință nu ar strica deloc.

M-am pus să fac flotări. Da, am făcut doar 3 flotări și am căzut cu fața de gresie ca o plantă ucisă de căldură și de oboseală. Adică și eu știam că sunt foarte slăbit dar nu mi-aș fi imaginat niciodată că nu voi mai putea să fac flotări deloc deloc. Știu că obosesc doar când merg cu rucsacul de acasă în spate și cu geanta de la laptop pe umăr. Dar chiar și așa parcă la trei flotări nu m-aș fi așteptat.

Aici nu e vorba, de fapt, de flotări, deși vă voi întreba apoi ce și cum credeți despre ele. Aici este vorba despre faptul că eu am slăbit și am încercat să nu iau pastile și am încercat să-mi fac poftă de mâncare și gânduri mai bune ca de obicei ca să ajute la apetit. Și mai încerc și mai cred că de undeva poate să vină forță și pentru mine, trebuie doar să am răbdare. Trebuie doar să nu mă feresc de gândul că mâine este luni și nici iarba nu crește. Și cred că nu trebuie să mă gândesc la flotări și la rezistență atunci când mă pun să fac flotări.

Acum să vă întreb: credeți că sunt bune flotările, credeți că ajută la starea mea, credeți că ele pot aduce echilibrul și pot ajuta mentalul prin asta, credeți că atunci când nu poți face flotări, lucrurile sunt mai grave decât par?

26 de gânduri despre &8222;Tu câte flotări faci&8221;

  1. Orice exercițiu fizic ajută atât corpul, cât și mintea; ca un mic sfat, dacă dorești să aplici, fă exerciții imediat după ce te-ai trezit. Însă nu văd o problemă mare dacă nu le poți face. Sănătate!

  2. Când mi-e greu/rău peste măsură(nu știu care naiba e asta)…și simt că totul în jurul meu se prăbușește eu alerg până simt că mă prăbușesc. Uneori te simți atât de rău, încât puținele flotări pe care le poți face nu te ajută…

    • am inceput sa alerg dar alerg cate un pic, nu mai pot ca acum ceva acum. si era singurul lucru pe care il puteam face. imi va lua mult de tot pana ce voi putea sa alerg. si am incercat sa alerg mai mult decat pot, dar n-a fost să fie, m-am oprit că nu a mai putut, desi as fi preferat sa ma prabusesc
      multumesc mult de reactie

  3. De mâine mă apuc de flotări. Parcă asta am mai zis-o cândva? Nu-mi amintesc. Deci de mâine, hai nu chiar de mâine, nu vreau să par entuziasmat…deci de poimâine… Parcă am mai zis-o cândva? Nu-mi amintesc.

  4. Nu. Cred că flotările, genuflexiunile și alergatul pe bandă sunt niște subterfugii care pot fi luate în seamă numai fiindcă există grupuri de cercetători britanici care fac studii inutile. Flotările și genuflexiunile creierului sunt de luat în seamă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s