La Poșta Română cu noaptea-n cap

Când pleci la Poșta Română, nici mașina nu te mai ajută. Mă sună de trezire un prieten să mergem la Poșta Română să plătim o chitanță necesară pentru cazierul judiciar. Când să ajungem la mașina lui, ghiciți ce. Da, roata pe dreapta spate era pe pană. Încercăm să mergem așa cu ea până la cea mai apropiată vulcanizare. Numai că orice vulcanizare părea foarte departe.

Ne oprim. Ne punem pe furat meseria la mecanici. Luăm cheia de desfăcut roți și ne străduim din toate organele. Și nimic. Mi mergem un pic și ne oprim din nou. Îi cerem unui om care își aștepta copii să-i ducă la școală un compresor. Nu a mers nici cu el pentru că, în prostia noastră, merseserăm deja ceva sute de metri cu pană și cauciucul se deplasase de pe geantă. Ne-a spus că nu se mai poate face nimic cu el.

Am ajuns la vulcanizare în cele din urmă. Ne-a spus că nu mai se poate face nimic. Noroc că mai aveam un alt cauciuc. A scos roata, a pus-o, a durat 5 minute după ceas cu totul. 30 de lei în cinci minute. 6 lei pe minut. E bine așa. Ajungem la Poșta Română. Doamne ce de lume, ce de lume înghesuită în prostie, ce sudoare, ce aer închis, unul țipă, altul strigă, altul nu e pe listă, altul mai trebuie să vină și mâine și înjură și trântește ușa.

După zece minute, cam pe la 8 jumătate dimineața, deja erau peste 50 de persoane și tot mai veneau. Nu am mai putut să stau, am ieșit să mă răzbun pe o țigaretă dar am fumat-o cu noduri fiindcă, pe seară de tot, trebuie să alerg și mă iau de mine de fiecare dată când nu mai pot alerga pentru că îmi apar în ochii numai imagini cu mii de pachete de țigări. Pe la zece fără ceva a ieșit amicul meu. Ziceai că a lucrat 12 ore fără pauză de apă. Și după ce se liniștește, îmi spune: bă, nu s-au lăsat ei până n-au mai pus 5 lei la taxa pentru cazier.

România și Poșta Română sunt două surori gemene care se apără una pe alta. Și mereu ascund sunt preș mizeria. Cu bine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s