Nu meriți o tipă drăguță și deșteaptă

Am scris în ultimul timp despre multe chestii, însă subiectele de acest gen sunt citite. Repet, eu nu mai fac bani din blog, nu am mai acceptat nicio ofertă de a scrie articole plătite pentru că am simțit că ele, produsele despre care mi se cerea să scriu, jignesc pe față inteligența oamenilor care citesc acest blog. Știu, de asemenea, că blogurile vizitate în draci spun că acum preferă grătarul de emag și peste doar o oră că le place tigaia de la elefant.

Nu meriți o tipă drăguță și deșteaptă este pentru mine și pentru cei care recunosc că au o situație ca a mea. Bun. Cred că tipii care nu au un job sau care au un job dar el este de tot rahatul sau care nu pot pune deoparte, pe lună, ceva bani sau care nu au o inteligență peste medie sau care sunt foarte urâți, nu merită să aibă o tipă drăguță și frumoasă.

Mă gândesc că tipa drăguță și frumoasă nu a greșit cu nimic în viața ei încât să se pricopsească cu unul care nu are bani sau care lucrează la firma de gunoi sau care este, pur și simplu, prost și urât. Tipa drăguță și deșteaptă merită respect și respectul se întreține la fel ca obrazul fin. E drept că în anumite situații poate fi vorba de același lucru.

Dacă ești un mincinos patologic și nici măcar nu faci bani din asta, atunci, cu siguranță, nu meriți o tipă deșteaptă și frumoasă. Dacă ai ceva bani care vin dintr-o activitate despre care nu poți vorbi în public, nu cred că meriți pe nimeni, darămite o tipă drăguță și deșteaptă.

Dacă ești foarte leneș atunci când vine vorba despre ceea ce ai de făcut în casă și crezi că trebuie să le facă ea pe toate, pe comunistul principiu că este femeie, atunci nu meriți să ai nici măcar o amică, nici măcar o amică fără ochelari, ca să nu mai vorbim de tipa drăguță și deșteaptă. 

Dacă scrii pe blog și oamenii din jur fac ceva cu presiune pe asta, nu meriți o tipă drăguță și deșteaptă. Dacă vrei ca ea să meargă la muncă pentru că nu poți aduce bani în casă, rămâne cum am stabilit. Dacă ești bun, dar ceilalți te iau de prost cu sfințenie, este exact la fel.

Aș zice că tu, ca tip, câștigi cu adevărat ceva dacă realizezi ce am scris aici cât mai repede. Dacă nu, oricând mă poți înjura. Dacă nici așa nu e bine, te poți minți oricând că meriți pe cineva. Eu scriu pe acest blog pentru că nu-mi permit nimic altceva și nu-mi permit, în definitiv, nici măcar să-i spun unei tipe drăguțe și deștepte ce lucruri bune, zic eu, gândesc despre ea și despre modul în care ar trebui tratată. Cu bine.

Anunțuri

34 de gânduri despre &8222;Nu meriți o tipă drăguță și deșteaptă&8221;

  1. Prietene (dacă-mi permiți acest apelativ), nu-ți dau like. Fiindcă ai scris numa’ prostii. Cu excepția acelui ‘dacă ești un mincinos patologic…’ restul e o aiureală. E ca și cum ai spune că fetele drăguțe și deștepte sunt cele mai proaste de pe pământ, având criterii din astea de…’selecție’.
    Dar probabil m-am sesizat tocmai pentru că eu nu-s nici drăguță și nici deșteaptă, și atunci am empatizat cu noi toate…celelalte, discriminate astfel de tine.

      • Fără ‘dumneavoastră’. ‘nu ai înțeles’ e ok…

        Ba am înțeles perfect, dar am vrut să te trag de urechi…, pentru că, inclusiv pe facebook, te citesc și mă abțin să nu-ți zic vreo două pentru că te toooot subestimezi și (s)cazi în ochii tăi…

        Mă ierți pt tonul familiar pe care mi l-am permis fără să cer voie, dar așa mă comport cu cei care mă emoționează prin scris…cu toate riscurile.
        (aș fi vrut și eu acea Oră de medicament, dacă se mai găsește cumva…)

        Îți doresc zile frumoase! Și spor la scris. Ai talent și darul de a mișca pietre prin cuvânt, așa cred eu, și puțin îmi pasă de părerea celor care ar zice, cumva, contrariul! Inclusiv de-a ta… 🙂
        Cu drag.

      • vă luați de părerea tuturor, hmmmm
        de ce credeți că nu am dreptate când spun fix ce sunt? e normal așa.
        mie îmi spuneți mă sau bă
        ora este peste tot, scrieti pe sfantul google, daca nu va las eu link.
        am de trimis cărți dar n am trimis nimic, n-am putut, am fost ocupat să fiu prost și să nu fac nimic

      • Ok, nu insist. Am insistat în alt caz, mai demult…și nu mi-am revenit nici azi. Nu mai încerc. Mea culpa… Fii așa cum dorești și/sau poți să fii.
        Eu te citesc în continuare.

      • Pe mine nu m-ai jignit cu nimic, doar pe tine… nu prea rezist să citesc mereu cum spui despre tine că…ești prost și nu faci/meriți nimic. Când scrii atât de frumos…

      • scrisul frumos nu trece prin mizerii și greutăți. rămâne prins de parcă ar fi o boală pe bobul de grâu atunci când timpurile vechi îl cer(n)eau printr-o sită.
        despre mine pot vorbi în termeni reali, este fix așa
        cum altfel ar putea să fie?

      • Frate, nu mai asculta parerile fetelor.Le scrii poezii, le doresti, dar te rog eu,nu le asculta parerile.Chiar daca nu par rau intentionate,orice opinie a unei fete contine un rau primordial in ea care te submineaza incetul cu incetul.Poti sa fii cel mai mare tantalau din lume, daca te auto-proclami destept, e bine pentru ele.In schimb, daca le zici ca esti mediocru si prost, cum de fapt esti, si 99.(9)% chiar suntem, te-ai ars,iti sar in cap.Sunt diavolul intrupat cand e vorba de asa ceva.
        Ce daca ai refuzat postul ala la editura aia de cacat?Bravo tie!Viata e lunga, daca ar fi fost sa alergi doar dupa bani,cu siguranta n-ai fi avut acest blog si ai fi fost alt om.

      • doar recent poți să zici că poeziile ar putea avea ca tema chestia asta, dar de cand ma stiu nu scriu poezie pe tema asta. in rest, accept orice orice. ți-am devorat blogul. e, pentru mine, foarte bun. Salve

  2. De acord cu Oana, prietene!
    Doar că m-ai prins pe picior greșit azi, și eu n-o să fiu așa de drăguță și deșteaptă ca ea. O să fiu o scârbă ordinară de babă acrită, care nu vrea să înțeleagă de ce pe unii îi preocupă efectul razelor de lună asupra galoșilor de gumă.

    Tu ai o problemă. Vrei un loc de muncă în domeniul în care ai fost pregătit, cu un salariu cuviincios.
    După mine, ți s-au deschis Porțile Raiului, când RAO ți-a dat un text să-l traduci acasă, probă pentru un post de traducător. Am înțeles corect? Dacă nu, e din vina ta, că n-ai explicat corect.
    Ai tradus textul, dar nu suna literar. OK. În locul tău, făceam orice. Mâncam un dicționar de expresii, o futeam pe Vero la cap pe mail să mi-l ajusteze ea. Îmi rodeam unghiile. Scriam pe blog un articol – ”Concurs: fac cinste cu o ladă de bere ăluia care până mâine traduce textul ăsta meseriaș!” Te asigur că până mâine aveai cel puțin trei variante, tunse, rase și frezate, executate de niște inși care poate au învățat engleza din filme, dar sunt capabili să se utilizeze la sânge pentru o ladă de bere. Făceai o compilație din ce-i reușise fiecărui însetat mai bine și a doua zi te prezentai la editură cu textul în dinți. Te asigur că luai postul. Semnai primul contract și te puneai cu burta pe treabă. Zi și noapte. Sunt în stare să pariez pe orice că, dacă nu făceai o traducere imbecilă, gen ”el se uită lung în ochii ei, apoi el o întrebă cu voce joasă”, îți luai banul și primeai textul următor. Înainte de-a te apuca de al doilea contract, îți plăteai datoria față de vecinul Costică, ăla care te-a împrumutat cu 72 de lei ca să cumperi o ladă de bere.
    Unde ai greșit:
    – ai pornit de la premisa că RAO caută traducători, fiindcă ăia de dinainte și-au luat țeapă la bani și s-au volatilizat.
    – după ce ai tradus textul de probă, ai constatat că până la traducere literară e cale lungă și ai preferat să renunți, principial și cinstit – sunt un prost!. decât să tragi la rame toată noaptea, ca să fructifici oportunitatea.

    Asta e problema ta, Radu. Renunți ca să nu-ți șifonezi orgoliul.

    N-are nicio importanță pentru tine, în clipa asta, ce vor fetele drăguțe și deștepte.
    Problema ta e că ai aruncat prosopul. Și, ca să uiți, te întrebi, pe blog, ce vor fetele drăguțe și deștepte.

    Poveste: cel mai vârstnic dintre cei trei frați ai tatălui meu, când a fost luat în armată, a ajuns la vânători de munte fiindcă, atunci când gradatul care făcea selecția a întrebat ”Cine știe să schieze?”, după ce, în prealabil le făcuse recruților o prezentare a acestei arme, inclusiv regimul alimentar zilnic, care presupunea o sută de grame de ciocolată, el, băiat orfan,crescut la malul mării, a întregistrat doar cuvântul CIOCOLATĂ și a ridicat mâna, pretinzând că știe să schieze.
    Nu mai știu restul poveștii, că e veche de o mie de ani, dar batalionul lui de vânători de munte n-a prea avut ocazia să participe la război și s-a întors acasă viu și nevătămat. De ce? Fiindcă îți dorise, cu orice preț, chiar și cu prețul minciunii, CIOCOLATĂ.
    Așa se explică de ce, la 20 de ani după război, Unchiu Ionel își lua concediu numai iarna și se ducea la munte, la schi. Și șeful lui îl aprecia foarte, că nu e măgar și nu cere concediu în august.

    Înțelesu-m-ai?

    p.s.: Îți amintești cum ne-am cunoscut? Mi-ai răspuns la un comentariu ceva de genul: aș vrea să cunosc și eu, în carne și oase, pe cineva care a publicat o carte fără s-o plătească.
    Ne-am cunoscut fiindcă și eu sunt orgolioasă.
    Adică te înțeleg, în principiu. Și totuși!…

    • era pentru redactarea de carte, deci aveam și traducerea numai că ea trebuia să fie corectă și sp sune a limba română, cursivă, curată și dulce
      și eu n-am știut…
      am scris articolul ala pentru că am preferat să nu scriu despre serbia u20, desi era mai frumos, dar nu era pentru locul acesta
      dar da, e scris ca să uit, e scris ca să am scuza scrisă că nu mă gândesc, dar tot mă gândesc.
      problema cu locul de muncă e asta: nu mai pot să dau ochii cu nimeni, să răspund unui cunoscut la tel, nu mai ies din curte de multă vreme, mi-e rușine să ies pe stradă, oricum mi-ar fi și cu redactor de carte la rao sau la orice tot rușine mi-ar fi
      poate că vreau să mai uit pt o clipă, mai scriu o chestie de acel gen, nu durează,
      și problema gravă este simplă: nu-mi mai doresc, așa cum bine ați remarcat prin imaginea: ai aruncat prosopul
      da, am făcut-o
      povestea este poveste din aia vie care nu se mai întâmplă în vremurile astea în care nu mai iese nici dracu din cutie, nu-și mai ia riscuri, și nu pt ca se găsește ciocolată, ci pentru că nu-i înțelege gustul.
      și eu într- situație pe care o înțeleg pe jumătate și care, nemiloasă din fire, consumă tot de prin mine ca dintr-un frgider fără paznic.
      dvs sunteți orgolioasă pe merite, eu sunt orgolios din prostie

      • Mmmm!…
        Postul era și mai frumos! Dar și mult mai greu.
        De ce n-ai zis, bestie? Crezi că Vero nu te-ar fi ajutat? Crezi că eu nu te-aș fi ajutat? Noi te cunoaștem, puneam umărul. Poate că nu te-ar fi ajutat Daniel Bejan, deși scrie atât de mișto… fiindcă nu te cunoaște.
        În fine, ce-i pierdut, e pierdut.
        Să ne concentrăm pe ce avem încă…
        Rușinea e o altă scuză mizerabilă, de puturos.
        Dacă tot stai în casă, citește. Citește literatură de cea mai proastă calitate, cu creionul în mână, reconstruiește fraza, paragraful, ca să exersezi sunetul limbii române firești. Pentru mine e de neînțeles cum un tip care vede metafora, nu aude în proză.
        Scrie în continuare pe blog, dar scrie ca și cum ai concura la un premiu literar, prost fiind. Scrie să-ți placă atunci când recitești. Nu mai arunca texte cu ochii închiși. În viitor, când mai dă o editură concurs, o să te și prezinți cu rezultatul muncii tale.
        Stephen King spăla WC-uri când colegul lui tură i-a explicat ceva despre dispersorul de tampoane și, nițel mai târziu, mult nițel mai târziu, King a scris Carrie.
        Lucrurile astea se întâmplă…

        Da. Referitor la ultima propoziție, așa e, sunt orgolioasă pe merit. Dar meritul ține până la cartea următoare. Dacă e proastă, devin orgolioasă din prostie.
        Ca tine.
        Hai să fim ca mine, la prima carte!
        Asta n-o spun pentru tine, ci pentru mine. Fiindcă orgolioșii sunt egoiști. 🙂

      • meritul e scris cu sânge, rămâne mereu
        aud și în proză dar nu mai simt nimic față de asta. scriu fără noimă chestii aberante care nu-mi plac. nu-mi plac articolele de consum, nu-mi plac nici măcar statisticile, nici nu le vreau, nici nu le cunosc,
        nu vă promit nimic cu editura și concursul
        știam că m-ați fi ajutat
        (p.s. de rușine nici la doamna dirigintă nu am fost să-i duc cartea și de când mă așteaptă și cu mesaje și cu telefoane. da, va ramane mereu diriginta)
        imi bat joc cu o pasiune greu de explicat de orice chestie un pic bună și, în același timp, vreau să mi se rezolve problema asta.
        știu că e vina mea, dar trebuie să fie vina și a sistemului, căci așa cum m-a format el, m-a condamnat, ca pe alte milioane, firește, la o vița de lipsuri și fără un loc de muncă și fără o șansă de spune: eu sunt om și mă cheamă ratzone
        și, deocamdată, nu pot să accept asta
        de asta n-am acceptat-o la 19 ani când lucram la drumuri (pe bune), de asta am consumat ani din viață și resurse pe care nu mi le voi recupera niciodată

  3. Detest vanitatea, în schimb apreciez apreciez orgoliul acelor oameni care-și păstrează linia, valorile și idealurile- chiar dacă uneori au de pierdut. Când găsesc ce li se potrivește însă, îi lasă-n urmă pe mulți.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s