Seara nu are nicio grijă
nu are nimic de afișat
stă ca o femeie-pisică cu părul aranjat
și cu gândul că și dacă nu intră la spectacol
vor ieși ceilalți să o privească
seara se uită prin ei
zâmbește
și nu mai naște nicio întrebare
-
Urmărește
Urmăresc
Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
Radu 
Meriți juma de pagină de înjurături! Nu zicei tu că nu mai poți scrie?!
Hai, fii măgar și zi că pe-asta ai scris-o acum 10 ani. Acum un secol. Acum miliarde de ani, când umblau dinozaurii pe Calea Victoriei braț la braț, se uitau în vitrine și-i mulțumeau Bunului Dumnezeu că duminică seară e închis, Peste tot. Clănțăneau din dinții lor mici și egal ascuțiți și bârligau din coadă. Oarecum amoros.
am scris-o pe loc, am mai scris câte ceva. asta am scris-o acum 5 minute:Dacă n-aș scrie poezie
ar trebui să fiu eu de fiecare dată
și inima mea are o singură baterie cu fire din pământ
(sunt inconștient,deseori, plutesc)
ți-am spus că (mă) trec
cum trec fricile noastre de la o bere la alta
am uitat să-ți scriu că îți trece dorul de poezie
la fel de repede cum uiți că există trenul vechi și fără lumini
când mergi în brațele trenului nou și colorat
asta am scris-o azi noapte: plânsul meu roșu e un mod de a fi
prins între două sticle
o mână desface noaptea ca pe o vestă antiglonț
o urmă a obosit să se mai uite
când e momentul potrivit să lovească
(o urmă plină de imaginile în care vechii părinți
întindeau toate nevrozele pe o sârmă cu dinți de om)
nu-mi dau încă seama dacă cele două sticle joacă rolul lor
sau doar fac parte din decor
dar poate
poate că s-au îmbătat de la atâta așteptare
noaptea leagă o mână cu o urmă
ca o chimie pentru oamenii care nu leagă cuvinte
aici am scris că sunt mulțumit de metafora: o mână desface noaptea ca pe o vestă antiglonț
dar, chiar și așa, tot nu cred că este scris
adică este puțin, prea puțin, nici măcar nu le mai salvez
Ai un mail.
Nu le mai salva. Se salvează singure.
am răspuns la el, cum să nu răspund eu. e totul acolo. săru mâna