Trafic pe blog (ne)public

Astăzi este ziua în care vorbesc toți despre trafic, nimeni despre traffic din 2000, capodopera, despre unici, chiar nu mai pot cu unicii, despre cât de mult a ajuns un blog și cât de sus te duce el, să îl puneți voi pe sus între ghilimele, vorbesc unii, mereu mai mulți acești unii, despre cum vorbesc alții de traficul lor și uită, deși ar fi bine să uite, că ar însemna că nu sunt în mare eroare, că traficul este doar cel constant, ce vine de la oamenii pe care îi ai aproape.

Și te trezești gol pe blogul tău și te gândești că nu e bine. Dar nu ai de ce să îl schimbi că nu el te schimbă, el este oglinda pe de internet, ești măcar de atât conștient, trebuie să înveți meta tags, meta words, coduri h1, h2, dar nu vezi că trebuie să înveți să fii natural ca o zi de apus de septembrie. Doar așa vor veni mereu oamenii care te acceptă, unii mai greu, alții mai ușor, nu e char nimic ciudat în asta, ciudat era dacă erau toți la fel, cum nici tu nu vrei de fapt,  care trec peste faptul că mai scrii câteodată advertoriale sau articole pe care nu le prinzi așa cum trebuie, sunt evazive, alunecă, se vede teama din ele în răspunsurile pe care le lași apoi.

Și, ca să vezi că traficul e doar de la oamenii care intră regulat, ai nevoie de inimă ca să simți asta, pentru că dincolo de cifre, condiția de implicare totală, atât a ta, cel care încerci să scrii, cât și a ta, cel care citești pe blog, rămâne bine fixată în inimă, pentru că, de azi înainte știu că traficul trece prin inimă și că, la final, contează, cei puțini care trec mereu și te acceptă, care fac din a intra pe blogul tău un obicei zilnic, nu cei puțini care trec doar cu ocazia cu care scrii despre ei ceva și vor să spună la lume că au apărut la tine sau că produsul lor e la tine pe blog, în casa, practic, căreia nu-i vor mai călca pragul cu altă ocazie. Deci traficul de ocazie ar trebui să nu conteze…

P.S. Pentru că este vineri am de gând să împart cu voi gândul meu de acum. Acum mă văd mâncând gogoși cu timpul în care nu-mi mai pasă, cu finetti, cu zahăr puțin, pe margine, pe o bancă într-un loc micuț, da , da…

natura bolnava

vorbesc de ura ca de mana dreapta

incep sa calaresc destinul apucandu-l cu mana stanga

conectat la un aparat cu fire care-mi baga in cap numai pastile

multe firi si societatii bolnave poarta haine care poarta otrava

si merg pe strada fara sa cunoasca strada si cunosc strada fara sa fi mers pe ea

am nevoie sa-mi trag realitatea in cap sa zbor  dincolo

21

Demult, Radu, m a invitat la cele 21 de cuvinte care sa imi defineasca viata. Ele pornisera de aici: ioana . Cine vrea sa se descrie asa este invitatul meu/ invitata mea! Spor

1. Doi parinti

2. esecurile

3. datoria

4. recunostiinta

5.  cuvintele

6. materia

7. sangele

8. intunericul

9. umbrele

10. intrebarile

11. imperfectul

12. interlocutoarea

13. treisprezece

14. 13.05. …

15. pacatul

16. nebunia

17. singur

18. masca

19.jocul

20. silentios

21. lirismimages

Emisiune Blogatu LiveTv

In emisiunea sa, Blogatu, ajutat de Ramona, recomanda bloguri. Este de apreciat. Am spus-o si o repet. Si ma refer la toata initiativa lui de a-i promova pe „cei mici”. Foarte frumos. In emisiunea aceasta gasiti si recomandarea blogului meu: http://blogatu.ro/2012/04/blogatu-livetv-video-review-uri-de-bloguri-17.html, in caz ca vreti sa auziti si sa vedeti cum sta treaba. Si sper sa o faceti. Inca o data, este o chestie de bun pentru cei care sunt la inceput, sau nu reusesc sa atraga prin ceea ce au de spus. Poate o sa includ vreodata pe blog si un articol despre „cei mari” care, desi nu mai ofera nimic interesant, nu se preteaza la discutii cu locurile formate din 3 cifre. Alte bloguri analizate:  Star mondenDreptul Tau la OpinieRO-Funnyneonu.infoBlog de JobBlog VitaClubFotograf nuntaDani NovacSanatate OralagadgetcontrolPhotolight.

Versuri vs. negativ – Guest Post-

Cine ştie zilele săptămânii ştie că azi e joi şi cine îmi mai citeşte blogul ştie că ne veeedem joooi! Aşadar, iată-mă! Astăzi tratăm subiectul versurilor pe muzică pentru că Ratzone e poet, se ştie! Întrebarea e: ce contează mai mult la muzică, versurile sau melodia? Încep eu ca să ştiţi de unde să continuaţi 😉

Pentru mine contează mai mult melodia. Ba nu, versurile! Ba nu, melodia! Vedeţi? Nu e deloc simplu să alegi un răspuns. Să le luăm pe rând.

Muzica instrumentală e divină. Cine nu este atins de un saxofon, un pian bine acordat sau un violoncel nu e om, e fiară. Cine nu a stat cu ochii închişi ascultând un lounge fără de versuri? Poate că aşa e ea făcută, muzica instrumentală. Aşa de bine, încât versurile ar fi de prisos. Cine s-a gândit să pună versuri pe „Preludiu” de Bach? Ce rost ar avea să aduci o completare la ceva ce e deja perfect?

Pe de altă parte avem versurile. Uf, ce frumos salvează nişte versuri frumoase o melodie insipidă! Versurile mai au un avantaj faţă de muzică: dacă în ele mi se spune cum Gigel a lăsat-o pe Ana şi Ana a plâns neîncetat, eu, dacă tocmai am fost părăsită, pot să mă identific cu Ana aia plângăcioasă şi mă face să-mi placă piesa chiar dacă nu e o capodoperă, ci doar pentru ca rezonează cu mine şi cu starea în care sunt eu la un moment dat. Exemplul în acest caz poate fi Adele – Someone like you. Ce fete ar asculta piesa asta dacă nu ar avea versurile pe care le are? Mai sunt unele versuri foarte seducătoare…nu ştii exact ce a vrut omul ăla să spună, dar parcă sună interesant, şi asta e valabil si la poezii.

Dar, dacă melodia e realmente de rahat (şi nu doar insipidă) mai pot face ceva versurile? Clar, nu! În schimb, eu pot să apreciez un negativ bun şi să nu mă gândesc la versuri. Aşadar, din colţul roşu, câştigătoare a fost desemnată MELODIA!!!
Voi ce credeţi? Cine câştigă?