Cine doarme

Mă sperie nopțile. Se spune că ar trebui să dorm, dar, hei, crezi că te lasă ce încă ți-e cald în minte. De ce-uri. De ce există de ce-urile, de ce ele nu mor niciodată, de ce lor nu le este somn nici măcar o dată în viață. Nu zic că e de bine sau de rău, zic că atunci când nu ai ordine, timpul stă, cu certitudine, în loc.

Cred că mi-a ieșit articolul de aici:http://www.raduc.eu/ochii-care-nu-se-vad-nu-se-uita. Să-mi ziceți, dacă apăsați pe articol, cum vi se pare. Mulțam.

Anunțuri

Am 25 de ani și sunt poet

N-am spus asta niciodată. O spun acum când nu mai am nicio șansă. Am 25 de ani și sunt poet. Am 25 de ani, iubesc oameni care nu mă iubesc, nu pot uita uita direct la ei, îmi e rușine să-i întreb ce mai fac pentru că sunt sărac.

Sunt atât de sărac încât e greu să trăiesc. În același timp sunt atât de sărac încât nu-mi permit să mor. Și noi, ca familie, sau ca idee de familie suntem atât de săraci încât nu ne permitem să murim. Nici eu , nici mama, nici tata, nici bunica. Și cred că sărăcia e chestia care te face să nu-ți mai dorești.

Acest mic textuleț este inspirat după un al text al lui Leonard Ancuța numit Am 40 de ani și sunt poet și respectă principiile pe care a fost scris articolul-mamă.

Manipularea are colți de fier

Sunt eu într-o stare ușor ciudată, dar nu în sensul rău, așa că apăs pe aceste taste cu drag. Deci, propun să facem o mică chestiune, nu a zilei, despre manipularea media, un fenomen despre care nu se mai prea scrie, dar care se întâmplă și e pus să susțină, în cel mai indirect mod cu puțină, dacă îmi este permisă o astfel de exprimare, populismul de un remarcabil grotesc al deciziilor politice. It s all about politics.

De ce e nevoie de manipulare mediatică când e vizibil cu ochiul liber că noi, ca nație, nu percepem lucrurile așa cum ar trebui fără ca cineva să se mai amestece, să creeze discuții, să lase loc de interpretări și, în special, să schimbe subiectul prin mutarea centrului de greutate. Aceasta din urmă este o practică veche și foarte greu de aplicat.

De exemplu când tu, ca entitate media insolventă care nu mai vrei să dai banii nimănui pentru că politicul îți permite pentru ca tu să îl deservești ca un bun câine de companie, muți centrul de greutate al subiectului alocația dublă la salariul celui care nu s-a încadrat în ceea ce aveai în plan dublat de vechea problemă de percepție cum că este acolo pe banii tăi, deși, dacă ai avea idee despre formate media, sau dacă ți-ai face naiba meseria cum trebuie, n-ai spune această minciună cât casa poporului. Sau poate că știi cum este de fapt, dar e bine să-i dai înainte că oamenii pun botul.

Vă întreb pe dumneavoastră dacă v-ați pus vreodată întrebarea de unde și pe ce fonduri există reportervirtual? Plus cele 6 site-uri afiliate. Vă mai spus că termenul afiliat, în media, este deosebit de periculos și alunecos. Eu m-am întrebat de unde iau oamenii aceia una de un leu, după cum demult spunea Badea, în totală cunoștință de cauză. Și m-am întrebat de unde își plătesc taxele și impozitele la statul pe român pe care vor să pară că îl susțin cu toată întinderea limbii. Statul sunt ei. Ce părere aveți dumneavoastră?

Când îți dorești ceva ce nu se poate

I-am pus un titlu, oarecum, mincinos. Puteam la fel de bine să îl numesc: Cât de fraier sunt, de fapt, eu și cum îmi place să încerc marea cu degetul. Pe scurt, că nici eu nu pot să scriu mult, nici dumneavoastră nu aveți deloc timp de pierdut

Eu, așa cum v-am mai spus aici, am luat decizia de a face întâlnire cu colegii de liceu. Bun așa, ziceam atunci. În fine, ideea este că acum realizez că la propria mea inițiativă fix eu nu o să merg pentru că mi-am dat seama că nu am cum să rezist acolo. Adică eu nu am nimic de declarat, nimic pe numele meu, cine sunt eu și cu ce drept să ocup timpul unor oameni, probabil, importanți și foarte importanți.

Așa că, dacă mai era nevoie de vreo opoziție sau vreo chestie penibilă în viața mea, a venit și chestia asta. Acum am realizat că de ce ți-e frică de aia nu scapi. Da, mi-a fost frică de acest fapt. Acum doar s-a întâmplat. Știu că ar fi fost frumos. Dar eu nu am voie la lucruri frumoase sau lucrurile frumoase sunt interzise pentru mine.

Aș fi avut avut și lansare de Bookfest dar voi renunța  și la acest eveniment. Ar fi fost prea frumos pentru mine. E același principiu ca mai sus. Nu știu ce să vă mai urez …

Simona Halep cu prosopul în cap

Românii sunt atât de suciți. Da, cei mai suciți. Sunt atât de murdari în ceea ce scot pe gură și mai murdari când vorbesc despre ceea ce, în definitiv, nu cunosc. Și când zic nu cunosc, spun, în fapt, că nu au nici cea mai vagă idee. În cele ce urmează, vă voi scrie o frază, exact așa cum ar fi scris-o Pleșu sau cum poate că a scris-o. Mai exact, cum ar fi scris el despre cum este rugat să țină cuvântări la diferite deschideri de evenimente care, ce să vezi, aveau neobrăzarea de a se înfrupta cu dorință din imaginea lui coaptă și suculentă de personaj public pentru care nu ar fi scos pe tavă decât banii de apă plată cu trabuc românesc. Da, domnule Pleșu, rușine să le fie. Mă iertați că m-am întins cu fraza asta.

Observ cu profundă indignare faptul că se întregește o cumplită maladie în cuantumul de iluzii de zi cu zi al nostru, ca neam de atotștiutori, care se referă la capacitatea de a ne defini, fără vreo competență, de orice natură, drept specialiști în tenisul mondial, după ce, doar cu câteva ceasuri înainte, băteam la porțile boxului monetar cu argumente transparente și fragede. Mai cu seamă este vorba de critica la adresa unei campioane care până mai ieri umplea inimile tuturor, chiar și acelora dintre noi care nu știu pluralul substantivului coardă.

Simona Halep este un om de moral. La turneul de la Madrid a arătat complexe față de o jucătoare pe care a mai întâlnit-o și care, mai important decât orice altceva, îi mai pusese probleme. Mai îmi permit să cred, nu să susțin sus și tare cum văd că fac absolut toți, cum au făcut mereu mereu, de altfel, dar parcă marketizarea absolută a Simonei, i-a adus mai aproape pe părerologi decât niciodată, că a pus presiune totală pe și, implicit, pe rezultat.

De asemenea, intuiesc că dacă ar fi câștigat primul set, Cornet nu îi lua mai mult de un game în setul doi. Dacă s-a gândit prea mult la depășirea performanței de anul trecut și nu la jocul propriu-zis, s-a ales cu o lecție mare, lecție din care oamenii de moral, așa cum e ea, de data asta, poate, cu ceva mai multă maturitate în analiză, învață mai mult decât ceilalți. Nu are nimic de pierdut, nu a pierdut nimic. Oricum va sta mai mult de 5 ani pe primul loc în topul tenisului mondial, așa că lucrurile sunt clare și, ca ele să fie mai dulci, este nevoie, într-un fel sau altul, și de aceste experiențe de joc și de viață.

Totuși, prea mulți contestatari, prea repede, prea fără fundament, prea fără substrat, prea picați din cer, ult prea superficiali și, în special, care nu contribuie cu nimic. Nici pentru ei, nici pentru tenis, nici pentru Simona Halep. Dragi ziariști, nu mai abreviați SH de la Simona Halep, voi nu vedeți că unii nu se prind și SH nu vă ajută nici pe voi în căutările Google. Eu o văd ca pe o lipsă de respect, dar poate sunt paranoic. Dumneavoastră ce spuneți?

Floricele, semințe și pufarine

E cazul să vă scriu despre acest trident și de ce aleg eu să le consum când starea îmi permite să văd un film sau să mă întind la un serial sau când văd un fotbal pe bune sau când am orice altă activitate de bază care ar avea nevoie de un auxiliar. Pe lângă faptul că mie îmi plac pentru că, într-un fel foarte bizar, îmi ajută chipul să nu mai fie mohorât și că, pentru a le consuma, am nevoie să dau din mâini, să fac o chestie, practic, și nu să lâncezesc pe pat ca o mâncare veche, este vorba de în primul rând de ideea conform căreia atât timp cât le consum, nu fumez.

Practic idee mai bună ca asta și la prețul acesta foarte mic, nici că se poate. Adică orice este bun dacă mă distrage de la fumat, adică dacă nici măcar nu mă lasă să mă gândesc la așa ceva. Și da, e cel mai adevărat mod de a-ți lua mintea de la fumat. Niciodată nu am fumat când am consumat floricele, semințe sau pufarine. Eu așa le zic, poate le numiți altfel dumnevoastră. Și nici n-am simțit nevoia să fumez. Și floricele îmi plac la ceaun dar sunt decente și cele la cuptor. Oricum, după mintea mea, niciodată nu se va pune semnul egal între ele.

Dacă aș avea în fiecare zi câte o pungă din fiecare sau dacă mi-aș lua că nu sunt chiar atât de scumpe, adică cred că ar fi ceva zile în care mi-aș permite să le iau de la magazinul din colț, aș face economie la țigări notabilă. Poate între 5 și 7 țigări aș scuti pe fiecare zi. Oricum anunț cu mândrie că am fumat super puțin de luni până acum, ceea ce, pentru alergatul meu, este cea mai bună veste. Întrebare: vă place modul meu de a mă feri de țigări și de impulsul de a fuma? Seară liniștită.

Zilele de Paște în pijamale de boală

Bună ziua. Să fie pace și liniște. Iar îmi bat mâinile în gol și câte mi-am spus aseară că am să fac și nimicuța n-am făcut. Aici e partea în care mă înjur, dar nu o mai scriu. Zilele de Paște au adus, după cum era de așteptat, tone de îngrijorări, deși era cald pe afară și, cumva, asta te-ar fi îndemnat să închizi ochii și să vorbești cu razele se soare. Aș fi spus că erau copilăroase, zglobi, proaspete, adică diferite, era pentru prima dată când le întâlnesc la mine acasă, dar eu am tăcut ca un mormânt nevopsit. Cuvintele de legătură le puneți dumneavoastră. Am încredere.

Sunt de sâmbătă în pijamale și de atunci mă gândesc că scrisul subiectiv nu e căutat, că ar fi de un miliard de ori mai bine să fi scris cu taguri, titluri și subtitluri, cu n mii de imagini, despre produse mobile, gadgeturi, despre iphone cât naiba or mai fi ele, despre jocuri pentru pc și Xbox, despre produse din astea care spun cumpără-mă pentru că altfel vei fi mai puțin dator și asta este amenințarea mondială. Da, de la pijamale am plecat și uite unde am ajuns. Ar trebui, de asemenea, să pun la fiecare post imagine sau mai multe imagini că fără ele degeaba un tâmpit ca mine spune ce are în cap, dacă are, deși e clar că demult nu mai contează, în fericirea universală în care ar fi făcut-o vreodată. Dar eu ce fac? Prefer să scriu despre ziua mea, sau cum am făcut Paștele în pijamale. Cine oare vrea să citească asta când poate merge să mai citească pentru a 20-a oară ce a zis Tolo despre Copos. zilele de paste in pijamale de boală

Pe acest subiect, vă spun că n-a mai zis nimic nou, scandalul a fost, omul și-a luat banii de pe urma traficului generat de prietenii săi mediatici plus socialiști nevoie mare și a plecat. N-a închis, niciodată nu va închide, atâta timp cât mai mult de trei milioane de oameni au trecut într-o lună pe acolo. Nici bucătarul nu va închide bucătăria, deși în ultima ultima lună au intrat la el cam 800.000 de inși care voiau să gătească sau să treacă în cv că l-au vizitat pe bucătar și că el le-a spus cum să pună sare lângă carne ca să nu se fiarbă prea mult. Noaptea minții. Dumneavoastră realizați în ce țară trăim?

Zilele astea m-am gândit la afacerica aia blestemată din capul meu și de data asta a părut mult mai greu de realizat. Oare de ce? Nu am căutat nimic din ce trebuia să caut pe ziua de astăzi, sunt în pom și pomul e în aer. Simțeam să vă mai repet asta. Cu bine