O zi bolnavă ca nimeni alta

Astăzi a fost, pur și simplu, o zi bolnavă. Fără stare, fără mișcare, nimic nu s-a întâmplat, oribil, pe scurt. Cum a fost ziua dumnevoastră, asta că poate aveți ceva bun de spus ori poate amuzant, desigur, în cazul în care nu vă este lene de tasatare. Acum îmi vine în cap că peste niște ani sigur Sigurrrr va fi o boală numită lene de tastare și se va sărbători marțea, când plouă, marțea- o zi bolnavă ca nimeni alta. Aveam o idee de scris pe raduc.eu despre cum ar trebui să șeruim când ne place ceva pe bloguri, dar nu am avut stare să fac o pancartă și nici să o trag în poză.

Am încercat cu cartofi dulci, n-a mers, m-am atins, un pic, în ultimele zile de câte o țigărușcă, dar azi n-am putut nici asta, iar lucrul asta nu mi-a displăcut. Nu mi-a displăcut nici conversația lunguță de aseară care s-a petrecut pe nepusă masă, ceea ce nu prea s-a mai văzut de o vreme. Nu-mi displac nici diminutivele, le folosesc ca pe micuțe antonime pentru o zi bolnavă ca nimeni alta.

 

Scos din lista de facebook

De ce? Chiar nu vreau nimic altceva decât să înțeleg de ce? Bună seara.

Să nu ziceți că am luat-o razna că nu e chiar așa. Mă uit la un status al unei persoane și văd un alt comentariu al unei fete (da, este vorba de o fată) și nu-știu-cum dracu săgețica de la șoricel s-a dus direct  pe numele tipei și mi-a arătat că nu mai suntem prieteni. Dar eu nu vreau să mai fim prieteni, adică acum nu aș adăuga-o eu și nici nu aș accepta o cerere de prietenie. Știu că am vorbit mai demult, nu mai știu exact despre ce, știu, de asemenea, că nu am spus nimic ofensator, am rămas, oarecum, doi oameni care ar fi putut schimba o vorbă fără niciun fel de complicație.

scos din lista de facebook

Continuă lectura

Nu am pe cine să sun

Deci, cum ploaia se adună, tehnologia ne părăsește. Pe noi, cei care locuim într-un sat de la capătul lumii. Deci, mai devreme nu era Internet, așa că m-am trezit cu telefonul în mână. Nu știu cum dracu, am zis să intru să văd dacă am pe cine să sun, deși mie mi-e rușine, în perioada asta, să inițiez apeluri. Nu am găsit pe cine să sun. Apelurile mele erau vechi și total neinteresante. Și mi-am pus întrebarea: eu pe cine sun? N-am găsit. Am intrat la mesaje. La mesaje situația era la fel. Mesaje vechi, mesaje de la Telekom și de la nu-știu-ce organizatori de târguri de joburi. Și de la un amic, tot mesaje vechi. Deci mă uitam ca bou la telefonul ăla nenorocit și constatam cu regret că nu am pe cine să sun.

Puteam să fi încercat să citesc o carte dacă n-aș fi fost în perioada asta crudă, cruntă și înjositoare. Dar știam că nu am cum să citesc fiindcă mă gândesc la chestiile care mă dor pe mine și așa rezultă că azvârl cartea instant. Și, cele mai multe dintre cărți, sunt cărți bune, însă, nu cred că ne suportăm. Oricum am scris acest articol pentru faza cu telefonul, mi s-a părut dezarmantă, teribil de greu de îndurat și m-am gândit să vă întreb dacă și dumnevoastră ați pățit așa ceva, adică dacă v-ați uitat la telefon și era ca și cum nici n-ar fi existat atâtea persoane în agenda lui. Dezarmant, acest este cuvântul de duminică