Arma la tâmplă

Cineva a întrebat cu arma la tâmplă
câte ore am dormit cel mai mult
eu dorm de 26 de ani
pentru că nu-mi amintesc să fi făcut ceva
nu-mi amintesc când spălam hainele în clor
pentru că simțeam că prin ele trăiesc animalele
când se ascund noaptea sub pielea ei
eu dorm de 26 de ani pentru că nu-mi amintesc de ce am spălat iubirea în lacul plin de pietre
și când am scos-o de acolo
a trebuit să o duc la spital
și n-am avut curaj să-mi recunosc fapta
așa că am lăsat-o la intrare să o găsească asistenta care se fuma ca o plantă de pe câmp în soare
eu dorm de 26 de ani și aș vrea să apăs trăgaciul fără să mă uit la oglinda care ține arma îndreptată spre mine