Asteptand…

De ce astepti cand nu stii ce astepti de fapt? Asteptarea este marcata inca din titlu prin folosirea verbului la gerunziu si continuata cu o umbra prin utilizarea semnelor de referinta… Asteptarea mea e ca un geam de sticla murdara. Oricat l-as sterge, prin el se poate vedea doar conturul lucrurilor. In zilele cand ploua forma isi pierde din rabdare si se impacienteaza cu mainile pe geam. Curg rauri de urme, curg! Apoi nu mai am timp ca trebuie sa astept. Trebuie sa ma astept ca nu stiu cat sa astept. Acum e soare. Ma doare capul. Poate ca nu stiu cum sa astept. Eu stau sa astept langa gandurile care asteapta un semn. Poate doar astept in locul gresit si nu ma astept ca locul sa fie esenta asteptarii mele…

-Vine autobuzul. Haide.

-Prefer sa mai astept! Du-te. Desi nu stiu care este autobuzul meu, cred ca nu e asta.

De prin strada…

Din ciclul: Nu avem cum sa ne indreptam, timpul este prea scurt, iar noi prea in spate” va aduc spre vizualizare clasica metoda de a astepta tramvaiul. Telefoane deloc performante cu manele la maximum, cu galagia aferenta, in plina zi, intr-o statie din capitala noastra. Si erau cam 20 de astfel de adolescenti. Stiu, iar e trist! Pe mine ma doare sa mai comentez, dar astept si reactia voastra. Secolul asta ne-a cam luat pe nepregatite?!?