ceata pe intrebari

ma gandeam unde dracu se duc suspiciunile despre posibilele raspunsuri la permanentele intrebari? adica frecventa anotimpurilor este si in mintea mea, astfel incat sa nu poata sa fie mereu vizibila cantitatea enorma de ecuatii cu solutii infinite. astazi va spun ca ma ingrozesc daca la aceste ecuatii apar solutii care pot fi numarate, ceea ce conduce la o cale de rezolvare, intr-un timp anume. problema este ca ivindu-se  aceasta ipoteza, apare totodata si incalcarea primei reguli nescrise care mi-a guvernat toate miscarile: daca e bun, frumos sau la indemana, CU SIGURANTA nu e pentru mine. Deci acum nu inteleleg de ce pare ca pot intelege macar numarul variantelor, de oricare natura ar fi ele, conturate la lumina reginei de seara…

…la sfarsit (nu) e liniste si multa ceata…

Intr-un pentru ce nu e o motivatie, ci doar o scuza de a ameliora esecul. Pentru ce este haina aruncata seara tarziu peste lumea construita pana atunci. Cand nu mai gasesti o alta explicatie, cauti pentru ce. Logic ca ti-l vei inchipui, dar el te va bate cu propria cautare fiindca incerci sa cauti ceva ce nu vrea sa fie gasit cand nu este el cel pe care il cauti, Dar tu nu mai ai haina s-o arunci peste lume, asa ca lumea va bate  in sufletul tau sa-i spui de ce! Partea grea este: si tu ce ii vei spune???